Cîțu versus Bergoglio

250

Prin martie 2018, fostul și, cel mai probabil, viitorul ministru al Finanțelor Publice, dl Florin Cîțu, adresa românilor un îndemn: „Să terminăm cu propaganda! Prioritatea zero trebuie să fie sectorul privat. Nu educaţia, nu sănătatea”. Paragraful din declarația dlui Cîțu care m-a făcut să tresar a fost, de fapt, următorul: „Economia socialistă (…) nu are cum să funcţioneze. Nici în Europa nu merge. Modelul socialist pierde. Eu cred că ar trebui să terminăm cu această propagandă, adică sănătatea şi învăţământul — prioritatea zero în România.

Au fost 28 de ani priorităţi şi nu ştiu dacă vă place cum arată atât sănătatea, cât şi învăţământul. Când vorbim de ele în România, nu vorbim de reforme, ci de salarii mai mari. Vedem că aceşti bani au intrat în sectoarele respective, dar nu se văd. E momentul ca România să-şi pună prioritatea zero sectorul privat. Adică partea aceea care creează bunăstare”.

O observație preliminară, de circumstanță și pentru utilitatea cunoașterii profilului personajului despre care discutăm: prin 2008, dl Cîțu pare să se fi scăldat, potrivit presei, într-un scandal vizând un atac speculativ asupra leului, atac împotriva căruia a reacționat, cu oarecare succes, Banca Națională a României, expunându-i însă pe împrumutații în lei unor dobânzi sporite. În esență, acest exponent al noului Partid Național Liberal crede că tot ceea ce contează într-o economie, pentru ca ea să funcționeze bine, este bunăstarea capitalului. Forța de muncă nu trebuie să fie, necesarmente, nici prea sănătoasă, nici prea educată. În mintea unui astfel de om, dacă patronatul prosperă, atunci acesta — marcat fiind de principiul potrivit căruia proprietatea obligă — va ceda fericit o parte din fabuloasele sale câștiguri spre a asigura înflorirea unui sistem instituțional de sănătate și de educație, iar angajații vor trăi mult, bine și înțelept, întru propășirea întregii Românii.

Ceea ce însă uită dl Cîțu sau se face că nu își (mai) aduce aminte este că, în România și oriunde în altă parte, capitalistul este, în esența sa, lacom, dornic să acumuleze de dragul acumulării, el nefiind altceva decât un animal economic, care crede cu tărie că puterea sa, în relația cu semenii săi și se măsoară în numărul milioanelor de euro deținute. Capitalistul — român sau străin — nu are nici conștiință fiscală, căci nu își plătește impozitele cu prea mare tragere de inimă (altfel nu s-ar explica de ce el caută cu înfrigurare să crească la maxim cheltuielile deductibile și să-și plaseze banii în paradisuri fiscale), nu are nici empatie în relația cu lucrătorii săi (îl doare în cot de soarta angajaților săi, pe care îi apără, când și cum, fie câte un sindicat, dacă mai există ori dacă nu s-a transformat, între timp, într-o anexă a administrației întreprinderii, fie câte o normă din mult ciuntitul Cod al muncii, acela care îi cauza leziuni inghinale unui alt mare „liberal” de duzină, dl Emil Boc), nu îi pasă prea mult nici de sistemul de sănătate și nici de cel de educație din România (cum dă de ceva bani, capitalistul român se tratează în străinătate și își trimite copiii la școlile „de afară”), iar povestea legată de protecția mediului este pentru el cel mult una bună de spus copiilor înainte de culcare.

În opoziție cu dl Cîțu, un alt domn — ceva mai cunoscut și cu o reputație infinit mai mare — susține că lumea ar trebui să ia din socialism ceea ce este bun și folositor, fără însă a renunța la avantajele economiei deschise. În viața privată, acest personaj, de origine argentiniană, se numește Bergoglio, dar are și un nume de scenă: Papa Francisc. El intenționează organizarea, la sfârșitul lunii martie a acestui an, în orașul italian Assisi, a unui summit economic în cadrul căruia discuțiile angajate urmează să abordeze, printre altele, următoarele probleme: munca şi grija faţă de mediu; managementul şi capacitatea de a dărui; finanţele şi umanitatea; agricultura şi dreptatea; energia și sărăcia; vocaţia și politicile în favoarea fericirii; dioxidul de carbon al inegalităţii; afaceri şi pace; întreprinderi în tranziţie; viaţa şi stiluri de viaţă. Numai din enunțul acestor probleme îți poți foarte ușor da seama că dl Cîțu nu s-ar înțelege cu dl Bergoglio și nici acesta din urmă nu l-ar privi cu prea multă încredere pe cel dintâi.

Practic, între concepția finanțistului mioritic și viziunea economică a Suveranului Pontif, există o foarte mare distanță. Unii s-au grăbit să-l acuze pe Papă de simpatii marxiste. Cel mai probabil, și dl Cîțu s-ar alătura acestor acuzatori. Numai că toți detractorii urmașului Sfântului Petru știu, sau ar trebui să știe, că sistemul economic capitalist, bazat, în exclusivitate, pe concurență, randamente maximale, competiție acerbă și piețe deloc sau foarte puțin reglementate, nu este un sistem infailibil. El are potențialul cert de a duce la inegalități profunde și impardonabile, la divizarea categorică a societății și la căderea în deznădejde a unor largi categorii de oameni.

Dacă dl Cîțu nu mă crede, îi recomand să-l (re)citească pe Stiglitz. Are cel puțin trei cărți în care acest mult premiat profesor de economie (ne) avertizează cu privire la fetișizarea capitalismului și la lipsa oricăror corecții pe care autoritățile statale ar trebui să le administreze derapajelor rezultate din funcționarea liberă și nereglementată a pieței: În cădere liberă, Marea divizare și, mai ales, Prețul inegalității. În cea din urmă carte, Stiglitz demonstrează — cu o virtuozitate de care nu cred că dl Cîțu este capabil — care anume sunt costurile abandonării celor mai puțin sănătoși, a celor mai puțin educați și a celor mai puțin norocoși.

Aceste foarte mari costuri nu sunt numai financiare, ci și sociale. Întrucât ele — costurile — pot îmbrăca inclusiv forma unor insurecții, în care să se implice tocmai cei pe care dl Cîțu dorește să-i lipsească de asistență medicală și/sau de educație. Iar dacă dl Cîțu nu are timp de citit (scuzabil pentru un om politic atât de ocupat), îi recomand să iasă la un cinematograf și să vizioneze monstruozitatea aceea de film numită Joker. Ar avea astfel șansa să vadă cam unde pot duce ideile domniei sale în materie de privare a membrilor societății de asistență medicală și/sau de educație.

LĂSAȚI UN MESAJ