Cine vrea să îi ducă la faliment pe medicii de familie din Timiş?

401

Societatea Timiş de Medicina Familiei (STMF) trage un semnal de alarmă şi atenţionează că instituţia mamut ANMCS vrea să îi ducă la faliment, lăsându-i pe drumuri nu numai pe doctori, dar îi va lipsi de asistenţă medicală şi pe pacienţi.

“Noi în Timiș ne-am speriat, ne-am deșteptat și ne-am unit de frică, că rămânem pe drumuri din cauza taxelor mari impuse de ANMCS – o mega – structura care ne cere standarde greu de atins și care nu există în UE, vedeți în Ungaria, pe care însă operatorii mari de pe piața serviciilor medicale, lanțurile, le pot plăti. ANMCS este cea care vrea să ne falimenteze pe ascuns, fără transparență decizională și fără dezbatere publică. Adică se schimbă sistemul sanitar în România, noi putem să falimentăm, să ne îmbolnavim, să dispărem pur și simplu că ei să devină miliardari. Și totul în numele „calității”- pe care de fapt noi toți o dorim. Medicină dentară este că și noi privatizată”, susţine STMF, condusă de dr. Claudia Iftode.

De aceea, toţi medicii de familie din Timiş sunt îndemnaţi să semneze petiţia online.

“Dacă nu ați semnat-o, vă rugăm să semnați online  petiţia pentru a ne fi la toţi bine. Nu numai unui grup care a știut de la bun început și nu ne-a spus absolut nimic. Nici un lucru bun nu se poate clădi pe o mare minciună și o deturnare de atenție care distruge sănătatea și viață noastră! Și totul în numele „calității”!”, mai atenţionează STMF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.