1.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Cine sunt românii pe care ANAF a ,,pus ochii” în acest an

Anul 2020 a fost aproape pentru toate domeniile ca un carusel în care nimeni nu şi-a dorit să se afle, însă în zona de fiscalitate a fost plictiseală, spun unii consultanţi. Criza venită de nicăieri a contribuit la liniştea fiscală din 2020 – ultimul lucru de care aveau nevoie companiile ar fi fost creşteri sau modificări bruşte de taxe. Totodată, în 2020 au fost două rânduri de alegeri electorale, care, chiar şi fără criză, ar fi adus stabilitate fiscală. Ce urmează?

Este o temere cvasiunanimă că vom vedea creşteri de taxe. Nevoia de colectare la bugetul de stat apare recurent. Nu ne aşteptăm la creşteri de taxe în 2021. Este important să avem promisiunea că modificările care vor exista, dacă vor exista, nu vor fi bruşte”, spune Alina Timofti, partener şi coordonator la casa de avocatură NNDKP, divizia de consultanţă fiscală. Datele din teren spun că în 2020 controalele fiscale s-au rărit şi ANAF a încercat să se adapteze la pandemie prin comunicare la distanţă cu contribuabilii.

Cum situaţia medicală nu s-a schimbat radical în prima parte din 2021, consultanţii fiscali se aşteaptă la o frecvenţă asemănătoare a inspecţiilor fiscale. „Noi nu am văzut ANAF-ul atât de prezent în 2020, din motivele bine ştiute. 2020 a fost un an în care rambursările de TVA s-au făcut fără control, noi credem că inspecţiile au fost mult mai puţine. Conformarea nu a scăzut. Lumea a plătit taxe. Dacă nu au avut bani, unii dintre ei au beneficiat de măsuri de amânare, dar nu a scăzut conformarea, la nivel declarativ chiar a crescut”, a spus Marius Ionescu, partener şi coordonator NNDKP Consultanţă Fiscală.

Pe de altă parte, este de aşteptat ca 2021 să fie anul deconturilor pentru cei care au primit sprijin fiscal în pandemie şi complexitatea controalelor şi disputelor fiscale va creşte, mai consultanţii.

„Mă aştept la o oarecare creştere a complexităţii controalelor fiscale în 2021, pentru că, pe lângă temele clasice, ne aşteptăm să vedem ceva specific în zona măsurilor de ajutor şi facilităţilor folosite de contribuabili în perioada de pandemie”, mai spune Alina Timofti.

Guvernul, prin premierul Cîţu, a dat mai multe asigurări că nu vor exista creşteri de taxe în 2021. O majorare a fiscalităţii nu este dorită de nimeni, în condiţiile în care o economie fragilă, cum este cea a României acum, ar fi zdruncinată de o măsură prociclică în contextul crizei actuale. Alin Chitu, secretar de stat în Ministerul de Finanţe, a spus, în cadrul ediţiei anuale a evenimentului pe teme fiscale organizat de ZF şi NNDKP, că 2021 este un an de analiză a fiscalităţii din România şi nu un an de modificări fiscale. „Nu vor exista modificări fiscale, va începe o analiză la nivelul taxelor. Am un an de răgaz să facem o analiză sistemului legislativ fiscal. Dacă se păstrează acest trend de revenire economică, avem acest an în care putem analiza lucrurile şi le putem aşeza în mod firesc”, a spus Alin Chitu.

Principalele priorităţi ale Finanţelor în 2021 sunt implementarea programelor de digitalizare, în special proiectul cu factura electronică, SAF-T şi casele de marcat cu jurnal electronic.

Marius Ionescu spune că doar prin cele trei măsuri, statul ar colecta suplimentar la buget între 2,5% şi 3% din PIB: „Practic la nivelul ANAF sunt trei proiecte mari de digitalizare şi încă două trei mai mici dar la fel de importante. Primul ar fi factura electronică, apoi, SAF-T şi conectarea caselor de marcat. Doar aceste trei măsuri ar aduce în plus la colectare între 2,5 şi 3% din PIB.”

Cu toate acestea, consultanţii fiscali sunt de părere că digitalizarea Fiscului, cu efect în relaţia dintre contribuabil şi autorităţi fiscale, va avea loc abia începând de anul viitor, în ciuda eforturilor Finanţelor.

„Nu mă aştept sub nicio formă să văd ceva notabil în zona digitalizării ANAF încă. Se vor face paşi, dar insist asupra acestui aspect: digitalizarea care va avea un efect în colectare şi în îmbunătăţirea relaţiei cu contribuabilul nu mă aştept să vină în 2021.”

În proiectul bugetului de stat pentru 2021 nu sunt prevăzute creşteri notabile ale colectării la bugetul de stat ca pondere în PIB, însă Marius Ionescu este de părere că efectele digitalizării în colectarea de taxe şi impozite la bugetul de stat ar trebui să se facă resimţite în anii următori: „Raportul economic care însoţeşte bugetul nu ia în considerare măsuri de creştere a colectării, ponderea colectării la buget rămâne undeva la 30%. Pe de altă parte, eu sper că până în 2024 să vedem primele efecte şi să nu rămânem la grad de colectare de 31%.”

Prioritatea Finanţelor este factura electronică, spune Alin Chitu, care completează că anul acesta Ministerul Finanţelor îşi propune să introducă un program pilot de facturare electronică.

„Factura electronică este prioritatea numărul unu a Ministerului de Finanţe. Atrage o conformare mai uşoară, pentru că nu va mai trebui să depună alte declaraţii informative. Ne propunem anul acesta să încercăm să introducem un program pilot pentru facturarea electronică. Să luăm fie o zonă, fie o anumită categorie de contribuabili”, spune Alin Chitu.

SAF-T, un fişier standardizat prin care contribuabilii trimit informaţii contabile către ANAF, este de asemenea în curs de implementare, însă estimarea consultanţilor fiscali este că acesta va fi operaţional undeva în 2022. Implementarea programului în alte ţări, cum ar fi Bulgaria sau Polonia, a îmbunătăţit semnificativ colectarea de TVA. Statul român, care are cel mai mare deficit de colectare de TVA din Uniunea Europeană, ar putea colecta suplimentar la buget circa 1 miliard de euro anual din implementarea acestui program.

Sursa: www.businessmagazin.ro

Alte subiecte :

Citește și :