1.1 C
Timișoara
joi 12 decembrie 2024

Cine spune că Poliția Timiș nu face treabă? A prins în flagrant (!) un hoț din mașini!…

Polițiștii au depistat, în flagrant delict, un tânăr de 25 de ani în timp ce sustrăgea bunuri dintr-un autoturism parcat pe raza municipiului.

Polițiștii Secției 1 Timișoara efectuează cercetări față de un tânăr de 25 de ani bănuit de furt din auto.

În fapt, în noaptea de 9 spre 10 mai a.c., tânărul a fost depistat în flagrant delict de polițiști,  în timp ce sustrăgea, prin spargerea geamului portierei, bunuri dintr-un autoturism, parcat pe strada Ioan Budai Deleanu.
Asupra bărbatului a fost găsit un telefon mobil sustras, prejudiciul cauzat prin comiterea faptei fiind estimat la 1500 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, procedându-se la reținerea pentru 24 de ore a bănuitului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului.

PENTRU PREVENIREA FURTURILOR DE ŞI DIN AUTOTURISME, POLIŢIŞTII RECOMANDĂ:

foto auto 21.Nu parcaţi la întâmplare. Căutaţi un loc bine iluminat, supravegheat şi suficient frecventat.
2.Nu lăsaţi niciodată motorul pornit şi autoturismul nesupravegheat şi deschis când îl părăsiţi, chiar şi pentru câteva momente (pentru a verifica o pană de cauciuc, pentru a plăti la benzinărie etc.).
3.Nu lăsaţi în maşină bunuri, aparatura electronică, bani, cărţi de credit, ordine de plată, etc..
4.Răsuciţi bine cheia în contact şi blocaţi volanul, până se înţepeneşte.
5.Nu păstraţi dublura cheii de contact în sertarul de la bord.
6.Montaţi un sistem de alarmă antifurt.
7.Nu uitaţi geamul, portbagajul sau portiera deschisă când părăsiţi autoturismul.
8.Nu lăsaţi în maşină actul de înmatriculare al autoturismului şi nu împrumutaţi maşina persoanelor în care nu aveţi deplină încredere.
9.Montaţi un întrerupător electric general într-un loc ascuns care să nu permită pornirea autoturismului.
10.Păstraţi separat cheile locuinţei de cheile maşinii. Riscaţi să vă pierdeţi atât maşina cât şi lucrurile din casă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Vasile Blaga, PNL Timiș: „Este exclusă orice colaborare cu AUR”

PNL Timiș este racordat la valorile europene și pune în aplicare principiile bunei guvernări. Vasile Blaga, președintele interimar PNL Timiș, declară: „În vederea asumării diverselor poziții...

Condițiile precare din maternități ne clasează pe un loc fruntaș în UE la mortalitatea infantilă

Accesul precar la servicii medicale, disparitățile în ceea ce privește dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie din țară cu aparatură medicală necesară, precum și...

Citește și :