Cine se poate vaccina în etapa a doua a campaniei. Ce înseamnă persoane cu risc ridicat sau care desfășoară activități esențiale

49

Autoritățile din România pregătesc a doua etapă a campaniei de vaccinare, în care va fi imunizată populația cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu risc ridicat și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale. Potrivit autorităților, campania ar putea începe încă de săptămâna viitoare, în jurul datei de 15 ianuarie.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a declarat că persoanele din prima etapă a vaccinării, lucrătorii din domeniul sănătății și social, vor putea să se vaccineze în continuare, chiar dacă începe și etapa următoare a campaniei de vaccinare. În sistemul public, dar și în privat, au început deja să se facă liste pentru programarea la vaccinare a persoanelor care se pot înscrie în etapa a doua a campaniei.

În sistemul public, dar și în privat, au început deja să se facă liste pentru programarea la vaccinare a persoanelor care se pot înscrie în etapa a doua a campaniei.

Cine se poate înscrie pentru vaccin în etapa a doua

Populația cu grad ridicat de risc

  • Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
  • Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

Lita bolilor cronice pentru care se pot înscrie persoanele în a II-a etapă de vaccinare nu a fost finalizată, autoritățile discutând în cursul zilei de vineri pentru a stabili exact care sunt acestea.

Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:

-personalul-cheie pentru funcționarea instituțiilor statului, respectiv Parlament, Președinție, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora;

-personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și al autorității judecătorești;

-personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază, și anume:

  • panificație, lactate, carne, fructe și legume;
  • uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
  • centrale elcetrice, producție, transport și distribuție curent electric;
  • unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
  • unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
  • noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
  • comunicații, și anume Serviciul de Telecomunicații Speciale, radioul și televiziunea naționale;

-personalul din învățământ și creșe;

-personalul poștal și din servicii de curierat;

-personalul cultelor religioase;

-personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2, cum ar fi reportaje în unități medicale;

-personalul din domeniul salubrității și deșeurilor;

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.