17.6 C
Timișoara
duminică 26 mai 2024

Cîmpeanu: „În aproape toate județele rata de promovare a fost peste 50%, cu excepția județelor Vaslui și Timiș”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus la Digi24 că rezultatele simulărilor la Evaluarea Națională au fost surprinzătoare și că arată cât de bine s-au mobilizat elevii de clasa a opta pentru aceste examene, deși ar fi fost acuze legate de dificultatea subiectelor în scopul de a face ministerul să renunțe la examenele naționale.

65,6% dintre elevii de clasa a VIII-a care au susţinut simularea probelor Evaluării Naţionale au avut medii mai mari sau egale cu 5, transmite Ministerul Educaţiei. Potrivit datelor dintr-un comunicat oficial, 25 de elevi au obținut medii de 10.

„S-a constatat că în cazul Evaluării Naționale au fost scoase în evidență calitățile elevilor care au reușit să se mobilizeze. În aproape toate județele rata de promovare a fost peste 50%, cu excepția județelor Vaslui și Timiș.

Unde au fost rezultate slabe trebuie concentrare pe orele remediale”, a spus ministrul Educației.

Sorin Cîmpeanu a respins ideea că rezultatele ar fi fost bune pentru că subiectele au fost ușoare: „Nu că a fost mai redus gradul de dificultate, dar cel puțin la matematică au fost acuze că subiectele au fost date cu răutate și au fost prognosticuri că nu elevii nu vor reuși să ia mai mult de 4. Au fost acuze că subiectele sunt mult prea dificile și că s-ar dori rezultate mult prea slabe. Scenariile au fost că Ministerul Educației ar dori rezultate mai slabe ca să renunțe la examenele naționale”.

Structura subiectelor a fost foarte apropiată de cea a testelor PISA, a spus Cîmpeanu.
Sursa: Digi24

1 COMENTARIU

  1. […] Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus la Digi24 că rezultatele simulărilor la Evaluarea Națională au fost surprinzătoare și că arată cât de bine s-au mobilizat elevii de clasa a opta pentru aceste examene, deși ar fi fost acuze legate de dificultatea subiectelor în scopul de a face ministerul să renunțe la examenele naționale, conform, banatulazi.ro. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Biserica românească din Sărcia cea mai frumoasă și veche din sat

Cu ceva timp în urmă călătorul neobosit ce bate în luhg și lat drumurile mai puțin cunoscute ale Banatului a dat și de minunatul...

Colecții și colecționari din România

Muzeul Satului Bănăţean invită miercuri, 29 mai 2024, la ora 12, publicul iubito de frumos la vernisajul expoziției MOȘTENIREA STRĂBUNILOR, aflată la...

Citește și :