Chester Williams, omagiat şi la Universitatea de Vest

141

Universitatea de Vest din Timișoara prețuiește și onorează mereu performerii și campionii, indiferent de domeniul de activitate, iar când aceștia sunt parte a comunității, sunt alături de ei în orice context.

Acum, când Chester Williams, o legendă a sportului mondial, a trecut în eternitate, Universitatea de Vest din Timișoara își asumă rolul de a-i cinsti contribuția adusă orașului de pe Bega. Astfel, toți cei care doresc să transmită un gând pentru simbolul care a fost, este și va fi întotdeauna Chester Williams, sunt invitați să vină în holul de la parterul sediului central al UVT (bd. Vasile Pârvan, nr. 4), până în 13 septembrie, ca să semneze în Cartea de condoleanțe.

Marele sportiv sud-african, campion, jucător și antrenor de rugby, este Alumnus al UVT. A finalizat aici atât un program de studii universitare de licență, cât și unul de masterat, în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport. Totul, în timp ce conducea către succes cea mai titrată echipă a Timișoarei din ultimele decenii: Timișoara Saracens.

„Pentru Universitatea de Vest din Timișoara a fost un mare privilegiu să primească o asemenea legendă mondială în comunitatea sa, iar pentru studenții noștri, Chester a fost o permanentă sursă de inspirație. Ne amintim des discursul său de la Ceremonia de Absolvire UVT din anul 2017, când, prin exemplul său personal, le-a transmis tinerilor că prin muncă, dedicare și determinare vor putea depăși orice obstacol și i-a îndemnat să creadă și să lupte pentru visurile lor 1”, a declarat Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Și tot în semn de respect și prietenie pentru Chester Williams, conducerea UVT a transmis familiei acestuia o scrisoare, în care își exprimă compasiunea, sprijinul și disponibilitatea, ca, în cazul în care copiii marelui campion, aleg să studieze la Universitatea de Vest din Timișoara, așa cum a făcut și tatăl lor, să aibă parte de toată susținerea morală și financiară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.