CFR și-a făcut milă de o gară de poveste din Vestul țării! Monumentul istoric este acum în reparații capitale, după demersuri de 10 ani VIDEO

Lucrările de reabilitare a gării din municipiul Brad avansează. Potrivit CFR Infrastructură, consolidarea subsolului clădirii de călătorii s-a realizat, până acum, în proporție de aproape 77 la sută, execuția drenului pentru colectarea apelor pluviale are un stadiu de peste 88 de procente, iar refacerea rețelei de calizare exterioară e aproape gata, informează Radio Timișoara. În același timp, și refacerea sistemului de paratrăznet/împământare a fost executat aproape în totalitate.

Staţia din Brad, aflată pe lista monumentelor istorice, a intrat în reparţii capitale la sfârşitul anului trecut, printr-un program susţinut financiar din fonduri proprii ale companiei naționale de Căi Ferate Române. Acesta prevede ample lucrări de reparaţii şi consolidare la exterior dar şi interiorul clădirii. Valoarea estimată a proiectului este de peste un million de lei. Lucrările au ca termen de finalizare luna iulie 2017.

https://www.youtube.com/watch?v=_l2Nvuf3WPg

Gara din Brad este o adevărată capodopera arhitecturală, unică la noi în ţară. O construcţie asemănătoare mai există doar în Tirol (Austria).

Sursa foto: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cum renasc cele două foste mari combinate metalurgice din vestul țării. Investițiile în uzina de la Oțelu Roșu vor fi de peste 200 de...

"Inima de oţel" a României, siderurgia, ar putea renaşte, după decenii în care privatizările eşuate au șubrezit-o de tot. Odată cu ea şi-ar putea reveni economia...

Programul de lucru RETIM în județul Timiș pentru 01 Mai 2026

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 01 Mai 2026. COLECTAREA DE DEŞEURI Activitatea de...

Citește și :