Cea mai uşoară bicicletă de lemn din lume cântăreşte sub trei kilograme şi e realizată în Arad GALERIE FOTO

198

Cea mai uşoară bicicletă de lemn din lume a fost realizată de Dan Sobol, un inginer mecanic din judeţul Arad. Vehiculul pe două roţi cântăreşte 2.924 de grame şi este funcţional, fiind realizat din peste 1.500 de bucăţi din lemn, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dan Sobol a lucrat la cea mai uşoară bicicletă de lemn din lume timp de aproximativ nouă luni, după ce ani întregi a realizat diverse modele, dar mult mai grele. Bicicleta cântăreşte cu aproape 200 de grame mai mult decât cel mai uşor vehicul pe două roţi din lume, din carbon, realizat de un german.

“Am realizat cea mai uşoară bicicletă de lemn din lume, cântăreşte doar 2.924 de grame. Deocamdată, nu am bătut recordul mondial, în sensul că cea mai uşoară bicicletă din lume este din carbon, a fost realizată acum zece ani, dar care a fost dezmembrată şi vândută între timp. Acea bicicletă cântărea 2.800 de grame. Bicicleta mea este realizată din lemn în proporţie de 99%, doar axul roţii este din fier”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Dan Sobol.

Arădeanul spune că bicicleta pe care a realizat-o este ecologică, pentru că a folosit doar adeziv pe bază de apă, tip aracet, şi că este formată din peste 1.500 de bucăţi din lemn.

“Ideea de a realiza o astfel de bicicletă o am mai demult. Am fost profesor de aeromodele la Palatul Copiilor din Arad şi din acel moment am început să lucrez la diverse modele. Am mai multe biciclete funcţionale sau experimentale din lemn, dar care sunt mai grele. Am tot testat, am tot experimentat şi în final am reuşit să realizez această bicicletă, care este o bijuterie. Bicicleta a fost realizată din peste 1.500 de bucăţi de lemn şi are peste 2.000 de găuri de uşurare şi decupări. Este o muncă fabuloasă în spate, doar o singură roată are 300 de găuri. Bicicleta este perfect funcţională şi 100% ecologică, pentru că nu am folosit deloc răşini, doar adeziv ecologic”, a afirmat Dan Sobol.

Bărbatul din Arad a declarat că intenţionează să schimbe roata din faţă, precum şi ghidonul vehiculului, cu scopul de a realiza altele mai uşoare, astfel încât să poată doborî recordul mondial. De asemenea, inginerul doreşte să echipeze bicicleta cu un sistem wireless de schimbare a vitezelor.

“Deocamdată, bicicleta este mecanică, nu are componente electronice, dar urmează să găsesc colaboratori pentru a realiza şi această parte. În brevetul de invenţie pe care doresc să-l obţin bicicleta este prevăzută cu un sistem de schimbare a vitezei wireless”, a explicat Dan Sobol.

Inginerul din Arad spune că a primit şi primele comenzi pentru astfel de biciclete de lemn, care sunt realizate în funcţie de cerinţele clienţilor.

“Doresc să fac în serie mică biciclete de lemn, piesă cu piesă, personalizate. Am primit deja câteva comenzi, iar preţurile încep undeva de la 1.200 de euro în sus. Cred că oamenii optează pentru astfel de biciclete de lemn, nu de carbon, pentru că este la modă acest concept de ecologic, apoi pentru că sunt frumoase, albe, mai de iubit să zicem aşa, plus că lemnul are o elasticitate pe care nu o are niciunul din celelalte materiale. La bicicleta din lemn pe care am realizat-o am folosit esenţă de lemn, în principal pin norvegian, pentru zonele de rezistenţă se foloseşte frasin. Am mai folosit placajul de aviaţie şi lemnul de tisa, un lemn răşinos, elastic, uşor, rezistent şi care este şi foarte frumos, precum şi lemn de bambus în zonele rotunde”, a explicat Dan Sobol.

LĂSAȚI UN MESAJ