Ce trebuie să știți despre programul „O familie, o casă”. Care sunt condițiile și facilitățile preconizate de Guvern

672

Programul ”O familie, o casă”, varianta modificată a programului ”Prima casă”, conține o serie de facilități suplimentare, iar condițiile de accesibilitate au fost extinse. Astfel, limita maximă a creditării prin acest program este de 570.000 de lei, aproximativ 120.000 euro, iar vârsta maximă a persoanelor eligibilă va fi de 55 de ani. De asemenea, se instituie câteva praguri de subvenționare a dobânzii în funcție de veniturile beneficiarilor.

”Este o nouă inițiativă, cu o profundă încărcătură și semnificație socială. Sprijină puternic familiile tinere să-și cumpere o locuință decentă și, în egală măsură, susține sectorul construcțiilor. Astfel se propagă efecte economice în toată economia și se asigure menținerea și înființarea de noi locuri de muncă și dezvoltarea afacerilor”, a declarat ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, după discutarea în Guvern, în primă lectură, a proiectului de lege.

Potrivit proiectului Guvernului, statul va garanta 80% din valoarea creditului, iar avansul necesar este înte 5 și 10% din suma solicitată băncii. Locuința trebuie să aibă cel puțin două camere și o suprafață totală care să nu depășească 100 de metri pătrați. Față de ”Prima casă”, la care dobânda este formată din marja fixă de maxim 2% plus dobânda variabilă. în programul ”O familie, o casă” dobânda va fi una fixă, de 5,5% pe an.

În plus, cei care cumpără o locuință de la un dezvoltator imobiliar vor fi eligibili pentru acordarea unei prime de 700 de lei din valoarea unui metru pătrat pentru locuințele noi cu suprafețe între 50 și 100 de metri pătrați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.