4.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Ce cadouri preferă timișorenii pentru Crăciun

Sărbătorile de iarnă sunt perioada colindelor, a spiridușilor, a fulgilor de nea și a mirosului de cozonac. Așteptăm întregul an magia clipelor alături de cei dragi, înconjurați de căldura unei atmosfere din copilărie, iar ochii noștri se îndreaptă spre pomul de Crăciun unde Moșul și-a golit sacul.

Și cum la fiecare dintre noi ne vine rândul să fim un ,,Moș Crăciun” pentru o persoană apropiată, căutarea cadoului ideal devine un punct sensibil într-o asemenea perioadă. Această ,,agitație” are farmecul său care ne cuprinde pe toți.

Încă de la începutul lunii decembrie, magazinele din Timișoara și-au deschis larg ușile, invitând clienții la ,,vânătoarea de cadouri”. Acestea au pregătit nu doar oferte promoționale, dar și o grămadă de variante pe gustul fiecăruia.

Îmbrăcămintea se pare că se bucură de mare popularitate în rândul timișorenilor când vine vorba despre un cadou util pentru cei dragi. Rochiile, eșarfele chiar și căciulile sunt la mare căutare de domni, iar cămășile și puloverele de către doamne și domnișoare.

cadouri-2

Ana Ciociltan, vânzător-consultant în materie de haine, spune că lumea este în căutarea îmbrăcămintei de sezon, iar oamenii nu ezită să cumpere paltoane sau geți pentru Crăciun.

Fie că este mamă, soră, fiică sau iubită, bijuteriile mereu sunt o surpriză pentru orice femeie. Astfel, magazinele de bijuterii sunt mai vizitate decât de obicei. Un inel, o brățară sau un colier asortat cu culoarea ochilor ei vor face din bărbați cel mai bun Moș.

La fel, o carte bună nu a fost niciodată un cadou demodat. Ea este prețuită și de cei mici, pentru care coperta este o poartă către lumea poveștilor. Librăriile amintesc și ele de magia sărbătorilor, unde răsună câte o colindă și se cumpără câte o carte, menită să însenineze serile friguroase de iarnă. Cărțile sunt și cea mai convenabilă variantă din punct de vedere a prețului, aceasta costând între 15 și 60 de lei.

Jucăriile reprezintă alegerea tradițională a părinților care doresc să-și surprindă odrasla. Pe rafturile unor magazine putem alege păpuși unicat, confecționate handmade. O astfel de păpușă costă în medie 200 de lei.

Pentru gospodine și gospodari, nu au iesit din modă nici anul acesta aparatele electrocasnice, iar pentru tineri sunt la mare căutare cele mai noi modele de gadgeturi.

,,Smartphone-ul se pare că este cel mai cerut cadou de către adolescenți, rata vânzărilor este mai ridicată decât în celelalte perioade”, ne-a spus Andrei Ralu, vânzător-consultant în unul din magazinele din Timișoara.

Se pare că mărimea portofelului nu contează când vine vorba de a ne surprinde familia și prietenii. Crăciunul este o singură dată în an, iar zîmbetul celor dragi valorează mai mult decât un portofel plin!

Stela Jitari

Alte subiecte :

Citește și :