Ce au descoperit polițiștii de la Imigrări în Timiș, într-o acțiune de căutare a migranților

117

Polițiștii de la Seviciul de Imigrări Timiș au făcut o descoperire cum rar au avut parte. În căutarea străinilor care trăiesc și muncesc ilegal în România, au dat peste un patron care nu doar că avea un astfel de angajat fără acte, ci chiar și el ședea fraudulos în țară. Cei doi au fost găsiți la Timișoara. Angajatul este din Kosvo și are 19 ani.

Oamenii legii au stabilit că acesta nu numai că nu are acte de ședere, dar a și intrat ilegal în țară.

”În urma verificărilor efectuate, polițiștii de imigrări au stabilit că bărbatul ar fi intrat ilegal în țară, fapt pentru care au întocmit acte procedurale în vederea continuării cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și facilitarea șederii ilegale”, transmit polițiștii de la Imigrări.

Totodată, s-a dispus îndepărtarea sub escortă a străinului de pe teritoriul României, în termen de 24 de ore de la depistare, iar, la ieșirea din țară, a fost instituit consemn de nepermitere a intrării în România pe o perioadă de 5 ani.

De asemenea, polițiștii de imigrări au stabilit că reprezentantul societății comerciale, cetățean străin, nu avea drept de ședere pe teritoriul României. În acest caz, a fost emisă decizie de returnare, prin care s-a stabilit obligația străinului de părăsi țara în 15 zile și dipusă măsura nepermiterii intrării în România pentru o perioadă de 3 luni. Societatea, care are obiect de specialitate panificația, a fost sancționată cu 10.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ