Cât timp mai poate fi amânată plata ratelor către bănci și în noul an

163

Plata ratelor la bancă poate fi amânată cu maximum 9 luni, conform unui act normativ aprobat miercuri în ședința de Guvern. Potrivit Ministerului Finanțelor, actul normativ continuă măsura pusă la dispoziția contribuabililor în primăvară prin crearea posibilității suspendării plății ratelor de capital, dobânzilor și comisioanelor.

Perioada maximă pentru suspendare este de 9 luni, atât pentru creditele pentru care s-a obținut deja suspendarea obligațiilor de plată, cât și pentru cele pentru care nu s-a aplicat această facilitate.

Perioada maximă include și perioada pentru care au fost suspendate creditele în baza OUG 37/2020, a unui moratoriu non-legislativ sau în ambele cazuri. Măsura are scopul de a susține conformarea la plată, pentru contribuabilii aflați în dificultate generată de lipsa de lichidități financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19.

Solicitările pentru suspendarea plății obligațiilor pot fi transmise instituțiilor bancare și non-bancare până la data de 15 martie 2021, cererea este analizată și se va emite o decizie până cel târziu la 31 martie 2021.

Pot beneficia de aceste facilități debitorii care au încheiat un contract pentru obținerea unui credit care nu a ajuns la maturitate și pentru care creditorul nu a declarat scadența anticipată, la data de 31 decembrie 2020, inclusiv și nu înregistrează restanțe la data solicitării.

De asemenea, debitorii trebuie să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor/a încasărilor cu minim 25% din ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată prin raportare la perioada similară anilor 2019/2020, după caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.