Silențios și aproape dispărut, în ultimele luni, din luminile rampei, George Simion nu stă chiar de pomană prin cotloanele lui favorite. Dimpotrivă, deși nu mai sparge ușile primăriilor din marile orașe, în căutare de primari USR, îndeobște, pe care să-i învețe cum să-și iubească țara, Simion tace și face.
Potrivit unor surse nu atât de secrete, acest ins apărut, chipurile, din neant pe marea scenă a țării bate mai toate cotloanele de care pomeneam și, la fel, subteranele țărișoarei în căutare de patrioți și patrioate. Pe care are norocul „aurit” că-i și găsește pe „la uși, pe la ferești” — vorba colindului de Crăciun! — ori pe prispele caselor din ruralul românesc sau din orășelele dezabuzate de sărăcie și lipsă de viitor ale României.
Cele mai recente sondaje de opinie arată niște date și expectanțe nu doar nefericite pentru mainstream-ul politic autohton, compus în special din cele trei partide mari și late, PSD, PNL și USR, ci chiar și pentru prietenii democrației de pretutindeni. În clipa de față, în toate sondajele apărute de la începutul anului pe piață, cota AUR trece binișor de 20%.
Amici de-ai mei, care îmi trimit din când în când draft-uri de sondaje aflate încă în lucru, îmi spun că, în anumite cazuri, se feresc să dea publicității cifrele exacte ale acestui partid politic. E limpede de ce o fac, dar nu e deloc liniștitor pentru democrația românească pe termen scurt și mediu. Unii dintre colegii sociologi care conduc astfel de case de sondaj mi-au șoptit că se așteaptă ca, până la toamnă, Simion, Târziu, Lavric și restul „corporației” să treacă binișor de 25 de procente în dorința de vot a românilor.
Personal, am convingerea că sunt toate șansele ca acest target să fie atins de AUR, chiar mai devreme de toamna acestui an. De ce se va întâmpla asta, voi încerca să explic în rândurile care urmează. Înainte de toate, pentru că, prin grația excelenței adormite de la Cotroceni, președintele Iohannis, firește, guvernarea celor doi mamuți politici, PSD și PNL, n-a produs nimic altceva decât o uriașă dezamăgire cvasigenerală.
Lăsând deoparte inabilitatea cu care, la îndemnul președintelui, s-a pus pe roate acest nefericit USL 2, în cei aproape doi ani de când se află în fruntea bucatelor, respectivele partide au eșuat în tot ce și-au propus. Economia țării gâfâie din toate bronhiile, creșterea economică trâmbițată de premierul Ciucă fiind o șaradă câtă vreme statul se împrumută lunar cu miliarde de euro pentru a plăti salariile bugetarilor și pensiile speciale ale celor în drept sau nu să le primească.
Fostul general din Afganistan, preferat, greu de înțeles de ce, de Iohannis, în funcția de premier, nu are nicio capacitate vizibilă, detectabilă, să facă nici reforme, nici schimbări de substanță în actul guvernării. Iar miniștrii săi, indiferent că sunt de la PNL sau de la PSD, își arată zilnic nepriceperea și slaba pregătire profesională. Pe acest fond general de proastă guvernare, auzim non-stop de pensiile speciale ale magistraților, militarilor, parlamentarilor, foștilor lucrători în serviciile secrete. Despre care alde Ciucă și Ciolacu bat într-una din gură că le vor reglementa, asta doar ca să audă Uniunea Europeană mesajul, dar pe care ambii își doresc, în sinea lor, să le păstreze intacte. Fie pentru că nu au curajul să se atingă de categoriile de pensionari pomenite, fie pentru că unii dintre aceștia le oferă protecție în justiție, în SRI, SPP, pe la „doi și un sfert” și pe unde o mai fi nevoie.
Și atunci, e la mintea cocoșului că oamenii obișnuiți din această țară, care supraviețuiesc din salariul minim pe economie și din pensii mizerabile cu care abia se pot chivernisi de la o săptămâna la alta, aleg, natural, să îmbrățișeze discursul aurist. Ce îmbie la revoltă, la ură față de politicienii de toate culorile și, în final, la disprețul suveran față de democrația liberală.
Mă tem că acest partid, construit și încă susținut din umbră de diverși păpușari, foști sau actuali șefi din serviciile secrete, va deveni, foarte curând, un soi de leviathan al tuturor spaimelor politice posibile. Asta se va întâmpla anul viitor, dacă nimeni cu scaun la cap din politica momentului sau din aceleași servicii ce i-au dat naștere nu se va trezi din febra auriferă. O febră perversă și letargică, pe cale să ne îmbolnăvească, în final, pe toți.
