-1.9 C
Timișoara
luni 29 decembrie 2025

Carte de condoleanțe în memoria Regelui Mihai deschisă la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului

O carte de condoleanțe în memoria Regelui Mihai a fost deschisă, miercuri, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, pe care Majestatea Sa a ctitorit-o, timișorenii putând scrie mesaje timp de trei zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cartea de condoleanțe de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I” este cea de-a doua deschisă în Timișoara în memoria Majestății Sale. Cartea se află în holul principal al instituției, iar deasupra se găsește o fotografie a Regelui Mihai.

Primul care a scris în carte a fost rectorul universității timișorene, Cosmin Popescu, care a declarat că aceasta va rămâne deschisă timp de trei zile.

“La începutul acestei săptămâni, în urma consultărilor pe care le-am avut cu reprezentanți ai Casei Regale, am considerat oportun să deschidem în memoria Majestății Sale Regele Mihai I al României o carte de amintire în care fiecare dintre noi din universitate, student sau dascăl, cetățeni ai Timișoarei sau din alte părți, pe parcursul a trei zile, 13, 14 și 15 decembrie, să vină să-și aștearnă gândurile scrise, ce vor rămâne peste timp, peste ani în memoria Majestății Sale Regele Mihai I al România. Majestatea Sa va rămâne ctitorul acestei universități și va rămâne ca fiind Regele Mihai I al României”, a afirmat Cosmin Popescu.

Universitatea de Științe Agricole din Timișoara a fost înființată prin decret regal. În anul 1945, Regele Mihai a promulgat Legea 617 privind înființarea Facultății de Agronomie în cadrul Politehnicii din Timișoara.

În data de 6 decembrie, și la Catedrala Mitropolitană din Timișoara a fost deschisă o carte de condoleanțe în memoria Regelui Mihai. Majestatea Sa a fost ctitorul principal al lăcașului de cult din centrul Timișoarei și a participat la sfințirea lui, la 6 octombrie 1946.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Proiectul european Land4Climate: pași importanți în 2025 spre o reziliență climatică durabilă

Administrația Bazinală de Apă Banat(ABA Banat) a consolidat prin demersurile realizate pe parcursul anului 2025, implementarea proiectului european Land4Climate, creând cadrul necesar pentru aplicarea...

Timișoara sărbătorește trecerea în 2026 cu spectacole și transport public prelungit

Primăria Municipiului Timișoara îi invită pe toți timișorenii să sărbătorească miercuri, 31 decembrie 2025, începând cu ora 22:00, Revelionul în Piața Victoriei, unde municipalitatea...

Citește și :