Carantină de noapte în Timișoara și alte localități din judeţ. Purtarea măştii în exterior, obligatorie

    231

    Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de subprefectul Ovidiu Virgil Drăgănescu, astăzi, în ședință online, a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș. Anexele sunt întocmite pe baza ratei de infectare pe ultimele 14 zile, în baza căreia sunt stabilite restricțiile conform HG 932/2021.

    „În cadrul ședinței de astăzi, Bucovăț și Moravița au fost trecute pe anexa 1, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 7,5/1.000 de locuitori.

    Municipiul Timișoara, orașul Jimbolia și comunele Dudeștii Noi, Giulvăz, Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc, Pădureni, Sacoșu Turcesc și Parța  au fost trecute pe anexa 2, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică de 7,5/1.000 de locuitori.

    Totodată orașul Deta și comunele Ohaba Lungă, Orțișoara și Peciu Nou au fost trecute pe anexa 3 cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică de 4/1.000 de locuitori.

    Comunele Bethausen, Coșteiu, Curtea, Darova, Jamu Mare, Racovița și Victor Vlad Delamarina au fost trecute pe anexa 4, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică de 3/1.000 de locuitori.

    Măsurile adoptate astăzi se vor aplica începând de mâine, 23.09.2021.

    Totodată, începând cu data de 23.09.2021, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție pe o raza de 25 de metri în jurul unor spații publice, cum ar fi piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spații comerciale, unități spitalicești”, se anunţă în comunicatul remis e Instituţia Prefectului Timiş.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.