Canonizarea Părintelui Arsenie Boca a fost aprobată

123

S-a fäcut un pas important pentru ca Părintele Arsenie Boca să devină sfânt. Sinodul Mitropoliei Ardealului întrunită la Deva, a aprobat canonizarea duhovnicului. Decizia finală va fi luată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

„La sediul Episcopiei Devei și Hunedoarei, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, s-au desfășurat lucrările ședinței Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului.În cadrul ședinței Sinodului mitropolitan, ierarhii prezenți au luat act cu aprobare de dosarul de canonizare întocmit de Comisia specială teologică mitropolitană pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca”, au informat reprezentanţii Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Potrivit acestora, dosarul complet și studiul document asupra sfințeniei vieții Părintelui Arsenie Boca vor fi înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod al BOR.
Sursa: realitateadehunedoara.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.