Canicula are un aliat letal în Timișoara. Poluarea și șantierele nesupravegheate de autorități, surse de boli grave

404

Poluarea și șantierele merg mână-n mână în Timișoara. Zecile de zone unde se lucrează zilnic nu fac decât să ridice cantități mari de praf în atmosferă. Datele oficiale confirmă acest lucru, iar timișorenii s-au cam săturat să trăiască zilnic în praf pentru „dezvoltarea în forță” a orașului.

În cartierul Iosefin și în zona Gării de Nord, de exemplu, situația este foarte gravă. Aici se lucrează la lărgirea și modernizarea a două poduri: Dragalina și Eroilor. Dacă vara trecută nu s-a prea muncit, acum constructorul s-a pus pe treabă. Însă asta înseamnă poluare pentru toți locuitorii de pe cele două maluri ale canalului Bega.

„Ies dimineața la piață, că acum e cald și de obicei dimineața e aerul mai respirabil. În ultimul timp, de când a venit căldura, lucrurile s-au schimbat. Lucrează ăștia la poduri aici și încă de la prima oră praful se simte în aer. Să veniți să vedeți seara, când apune soarele, cum se vede norul de praf… E greu, că e foarte poluat aerul. Și nici zgomotul nu ajută. Fac mare gălăgie, și aici sunt multe blocuri, case cu oameni bătrâni, copii mici. Dar asta e, ce să facem?!”, a povestit un timișorean care locuiește în zona Pieței Iosefin.

Aceeași situație o regăsim și în cazul lucrărilor private. Pe Take Ionescu, de pildă, în plin centru al orașului, se lucrează de zor la o zonă rezidențială și comercială. Deși lucrările avansează rapid, poluarea se simte în aer, iar în zonă se pot vedea nori de praf. Nici la extinderea celui mai mare centru comercial din Timișoara lucrurile nu stau mai bine. Și aici se muncește de zor, dar, cum complexul comercial are și părți deschise publicului, se lucrează printre clienți și nu sunt căi de acces separate. Când plouă, atât clienții, cât și angajații de aici circulă prin noroi și bălți. Când e cald, inevitabil, este praf.

Ultimele cifre ale poluării

Timișoara nu este străină de poluare. În urmă cu opt ani eram la un pas de enfriegment, iar anul trecut, în noiembrie, Comisia Europeană de Mediu a dat un nu avertisment autorităților din oraș. Din noiembrie 2018 și până în martie 2019 calitatea aerului din Timișoara a fost monitorizată permanent.

Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului Timiș, valorile-limită ale particulelor în suspensie PM10 au fost depășite pentru un număr de șase zile la stația TM1, situată pe Calea Șagului, șapte zile la stația TM2, situată în incinta Liceului „Carmen Sylva”, și două zile la stația TM5, situată pe Calea Aradului. Cifrele au fost adunate doar în 2019.

„Ținând cont și de numeroasele depășiri ale PM10 în cursul anului 2018 (31 la număr) și pentru a preveni declanșarea procedurii de infringement asupra Municipiului Timișoara, conducerea Instituției Prefectului Județul Timiș a solicitat primăriei, încă din luna noiembrie a anului trecut, să prezinte măsurile luate pentru ca particulele în suspensie PM10 să nu depășească valorile limită admise (35 de depășiri pe an)”, a transmis Prefectura Județului Timiș.

Ce urmează în această vară

În această vară vom suferi cu toții, din nou, de căldură și de praf. Autoritățile au anunțat că vor să deschidă cel puțin 25 de șantiere noi în oraș, pe care „se va lucra”, cum spune edilul-șef.

Iată despre ce lucrări este vorba:

  • Pasajul Solventul;
  • Pasajul Consiliul Europei;
  • Podul Jiul;
  • Podul Ilsa;
  • Podul Dragalina — reabilitare cu lărgire (deja în derulare);
  • Podul Eroilor — reabilitare cu lărgire (deja în derulare);
  • Podul Mihai Viteazul — reabilitare cu lărgire (încă neîncepută);
  • Calea Bogdăneștilor — reabilitare/modernizare;
  • Cetății — reabilitare/modernizare;
  • Gării — reabilitare/modernizare;
  • Inelul 4: str. Grigore Alexandrescu (de pe Calea Torontalului până pe Calea Lipovei), str. Constructorilor (de pe Calea Lipovei până la UMT), str. Măcin, str. Avram Imbroane, str. Aleea Pădurea Verde, str. Behela, str. Ștrandului;
  • Mș. Constantin Prezan — lărgire la 4 benzi;
  • Sudului — lărgire la 4 benzi;
  • Parcări supraetajate în Cartier Calea Martirilor (2) și în Cartier Calea Lipovei (1);
  • Corpuri noi la Școala Generală nr. 30;
  • Clădire cu demisol, parter și 6 etaje (deja în construcție) la Spitalul de Copii (etapa finală)
  • Clădire cu parter și 6 etaje la Spitalul Municipal;
  • Maternitate cu parter și 6 etaje la Spitalul Municipal;
  • Reabilitări și extensii la Spitalul de Boli Infecțioase (deja în derulare);
  • Complex Sportiv și de Agrement în Calea Lipovei;
  • Complex Sportiv și de Agrement în Calea Buziașului;
  • Reabilitare și supraetajare clădire istorică pe str. Vasile Alecsandri (deja în derulare);
  • Parcare subterană în față la Hotel Central;
  • Piața Victoriei — înnoire rețele de utilități și repavare cu piatră naturală;
  • Reabilitare/extindere piste de biciclete.

Podul Jiul va fi o prelungire a străzii cu același nume și va trece peste canalul Bega. Va avea patru benzi de circulație rutieră și trotuare pe ambele părți. Pentru planurile realizate în Austria, primăria a plătit aproximativ 90.000 de euro.

Tot anul acesta ar trebui să înceapă și construirea unui alt pod peste Bega, podul Isho. Arhitecții așteaptă, și în acest caz, mai multe avize. Și tot în 2019 ar trebui să înceapă lucrările la pasajului Solventul, ce va lega Calea Bogdăneștilor de Strada Gării, pe sub liniile de tren.

„Vom duce Calea Bogdăneștilor, cu linii de tramvai, pe sub cele nouă linii de cale ferată din zonă la suprafață. Vom duce Calea Bogdăneștilor în subteran, cu carosabilul, cu trotuare și piste de biciclete, și la ieșirea pe strada Gării se va amenaja un sens giratoriu. De la acel giratoriu se va merge către Bega și se va traversa pe un nou pod peste canalul Bega; tot la anul vom începe construirea acelui pod și se va merge pe strada Gării cu liniile de tramvai cu tot. Strada Gării va fi reamenajată, pe alt proiect, și ea”, a declarat Nicolae Robu.

Urmează ca anul acesta să fie realizate proiectul tehnic și licitația pentru constructor. Primarul Timișoarei promite că inclusiv lucrările vor începe în 2019.

Autoritățile și-au dat și ele seama cât de greu este pentru șoferi să circule în oraș când se lucrează în multe zone. Mai mult, era deja o tradiție ca, după ce o lucrare era gata, să vină o companie de utilități și să spargă din nou strada. Așa că primarul a anunțat că toate lucrările ce presupun distrugerea asfaltului să fie corelate.

„Municipalitatea îşi doreşte o corelare mult mai bună a tuturor șantierelor din oraş, fapt pentru care a fost transmisă către firmele de drumuri lista străzilor din proiect, pentru a nu începe lucrări de asfaltare acolo unde urmează să se facă investiţii, implicit spargeri, prin acest proiect. De asemenea, va fi instituit un comandament la demararea lucrărilor din proiect şi vor fi atenţionate firmele (de distribuţie gaz, electricitate etc.) să îşi coreleze și ele lucrările lor de investiţii. La străzile din acest proiect se vor adăuga şi 30 de străzi din proiectul de retehnologizare a Colterm, care vor fi anunţate după semnarea şi a acestui contract din fonduri europene”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Din păcate, acest lucru nu se întâmplă. De exemplu, pe bulevardul 16 Decembrie 1989, asfaltul este spart de mai multe săptămâni și trotuarele distruse pentru că firma de gaz are de realizat unele lucrări. La începutul șantierului, deși circulația rutieră a fost afectată, reprezentanții Primăriei Timișoara nici nu au știut de șantier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.