8 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Când va avea loc protestul pentru centură al timișorenilor

Piaţa Victoriei va fi plină de timişoreni nemulţumiţi că oraşul de pe Bega nu are centură. Sau cel puţin asta speră primarul Nicolae Robu. Acesta i-a chemat, oficial, pe oameni să protesteze pentru a forţa Guvernul să aloce bani pentru centură. Mitingul va avea loc sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11:00, în Piaţa Victoriei.

„PESTE 60 000 !!! DEJA NUMĂRUL CELOR CE DORESC MITINGUL PENTRU CENTURĂ ÎN 24.09.2016 ȘI, IMPLICIT, SE ANGAJEAZĂ SĂ PARTICIPE LA EL DEPĂȘEȘTE 60 000!!! ĂSTA DA CIVISM!”, scria în urmă cu două zile edilul pe pagina sa de Facebook.

Acum, că Timişoara este Capitală Culturală Europeană, Robu speră ca şi Executivul să pună umărul la dezvoltarea urbei şi să ne aloce cei 124 de milioane de euro pentru construirea centurii.

„Știm cu toții că principala problemă cu care se confruntă orașul nostru este lipsa centurii auto ocolitoare, cu precădere a tronsonului dintre Drumul Lugojului și Drumul Șagului. Consecința este traficul infernal pe o mulțime de artere ale Timișoarei, însoțit de suprasolicitări ale carosabilelor și, prin vibrațiile produse, ale clădirilor, cu deteriorări ale lor, costuri pentru reparații și deranj pe măsură, de noxe, praf, zgomot, consum de carburant, consum de timp, consum de nervi, uzuri ale autovehicolelor și vulnerabilități de securitate”, spune Robu.

Din păcate, potrivit priorităţilor prezentate de Guvern în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene pe Programul Operaţional Infrastructură Mare, varianta de ocolire a Timişoarei nu este importantă pentru guvernanţi, finanțarea fiind programată pentru anul 2022 sau chiar 2023.

Alte subiecte :

Colaborare culturală și educațională între Valencia și Timișoara

O temă deosebit de incitantă a fost aleasă pentru a fi cercetată în cadrul academic de profesoara Ariana Maria Jupâneanț. O...

FOTO – VIDEO | Percheziții în Timiș, într-un dosar deschis pentru trafic de droguri de mare risc

Procurorii DIICOT Timiș și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au descins, azi dimineață, la nouă adrese din județul Timiș și municipiul București....

Citește și :