Când spiritul civic dă mâna cu voluntariatul. Maternitatea Odobescu, renovată cu ajutorul voluntarilor și a deținuților FOTO-VIDEO

294

Cu ceva vreme în urmă, o inițiativă particulară promitea să renoveze o secție a Maternității Odobescu a Spitalului Municipal. Asociația „Alo! Tata” a considerat că poate să aducă un aport de civilizație și confort în actul medical din secția de prematuri și a pornit la muncă voluntară. Au adunat banii necesari, dar ce este mai important a reușit să mobilizeze o echipă de lucrători de la Penitenciarul Timișoara ce au făcut o treabă extraordinară în mod gratuit.

Fondurile necesare pentru lucrări au fost adunate în urma unei campanii organizate și susținute de familii care au trecut prin experiența nașterii premature a copiilor lor.
Acum la final de februarie a venit momentul mult așteptat. Totul strălucește de curat și nou. Condițiile din secție nu nifweră cu nimic față de orice unitate medicală de oriunde chiar dacă spitalul are o vechime respectabilă. Secția, unde sunt îngrijiți cei mai fragili dintre nou-născuții din toată partea de vest a țării, nu a mai fost renovată de la începutul anilor 1990.

Asociația „Alo!Tata” a inițiat campania „O clipă pentru toată viața” și în timp scurt au realizat o treabă deosebită. Cei câțiva voluntari ce sunt în detenție pentru diverse fapte au considerat că astfel pot să mai spele din păcatele ce le au față de societate și au muncit cu mare spor la saloanele ce par ca noi. Unii au copii acasă și au muncit cu gândul la ei.
Deținuții au fost din cei ce au un regim deschis, adică mai blând, și pot merge la muncă în cadru mai lejer.

Pe lângă aceștia au mai muncit cu la fel de mare entuziasm și un număr de peste 130 de alți voluntari. Trebuie menționat faptul că printre constructorii de ocaziie au fost chiar și elevi și stundenți ce nu s-au dat în lături de a pune mâna pe găleți și trafaleți. Astfel, au fost efectuate lucrări de: înlocuire a pardoselilor ceramice cu pardoseală continuă (fără îmbinare) antibacteriană, antialergică, antistatică; înlocuire a compartimentărilor interioare din lemn și o foaie de sticlă, cu tâmplărie din aluminiu și sticlă laminată de 8 mm securizată; îndepărtarea tencuielilor și a placajelor ceramice de la nivelul pereților și refacerea acestora cu materiale omogene conforme spatiilor medicale; înlocuirea instalației electrice de curenți tari și slabi; înlocuirea radiatoarelor vechi din fontă cu radiatoare noi; înlocuirea cuvelor ceramice și a bateriilor existente cu cuve și baterii medicale; reconfigurarea zonei de alăptare și preparare a hranei pentru nou nascuți precum și a spațiilor de supraveghere nou-născuți; refacerea tavanelor existente și înlocuirea corpurilor de iluminat; refacerea instalației de detecție fum (anti incendiu).

„Fiecare participant în parte a dat dovadă de un spirit civic de-a dreptul contagios, iar entuziasmul care s-a creeat în jurul acestei inițiative a adus o bucurie și împlinire greu de măsurat sau exprimat în cuvinte, atât în sufletele celor implicați cât și în inima celor ce au privit din afară. Nu putem să nu menționăm entuziasmul și recunoștința cadrelor medicale ce își vor desfășura activitatea într-o secție complet renovată dar și a câtorva părinți, a căror copii (încă nenăscuți) se vor bucura de condițiile moderne pe care le oferă de acum secția”, a explicat situația, Ramona Ilieș, reprezentanta Penitenciarului Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.