Cadavrul unei femei descoperit pe malul unui pârâu! S-a deschis dosar pentru moarte suspectă

302

O femeie de 70 de ani, din judeţul Vrancea, a fost găsită moartă, sâmbătă seara, în apropierea unui pârâu care s-a revărsat din cauza ploilor abundente. Utima data a fost văzută chiar pe malul cursului de apă, autorităţile căutând-o timp de mai bine de 12 ore.

Femeia, o localnică din satul Mahriu, judeţul Vrancea, a fost văzută de un martor vineri seara, pe malul pârâului Brezoi, care s-a reversat. Dispariţia ei a fost anunţată sâmbătă dimineaţa la postul de poliţie din zonă, iar e parcursul zilei, persoana dispărută a fost căutată de poliţişti, pompieri, jandarmi, reprezentanţi ai serviciului de voluntari şi membri ai familiei

„Poliţiştii Secţiei 5 Coteşti au fost sesizaţi în cursul dimineţii cu privire la dispariţia unei femei în vârstă de aproximativ 70 de ani din comuna Poiana Cristei. Conform sesizării, femeia ar fi fost văzută aseară în jurul orei 21.00 în zona pârâului Brezoi, sat Mahriu”, a anunţat Biroul de Presă al ISU Vrancea.

Potrivit poliţiştilor, cadavrul persoanei dispărute a fost descoperit sâmbătă, în jurul orei 17.00 pe malul pârâului Brezoi, la circa un kilometru distanţă de locul în care femeia fusese văzută pentru ultima dată.

Poliţia a anunţat că pe cadavru nu au fost găsite urme de violenţe şi că medicul legist va stabili dacă femeia s-a înecat.

Cercetările continuă în cauză fiind întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.

sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.