24.6 C
Timișoara
luni 15 iulie 2024

Ca sentiment

Dacă-i bal, fotbal să fie! Parcă asta ne spunem cu toții după balul münchenez din 17 iunie. Chiar dacă ne-a trecut prin Köln balul, între timp.

Scriu aceste rânduri înainte de a traversa, de bine, de rău — de râu —, Main-ul la Frankfurt, cu gândul nu atât la regina balului de acolo (a noastră sau a slovacilor), cât la teribilele cuvinte atribuite acestui joc de la azteci încoace: „fotbalul nu iartă”. Nu iartă în stânga, nu iartă în dreapta. De parcă alte baluri ar ierta: handbalul, de pildă.

Și mă gândesc — iar mă gândesc! — nu doar la țărișoara mea și la naționala ei, ci și la Timișoara mea și la „reprezentativa” ei. Despre care s-ar putea spune azi că au fost iertate de fotbal. Chiar așa, de acest substantiv comun, nebotezat, altfel atât de neiertător.

Să fie oare scris fotbalul cu „F” mare la Timișoara și noi să nu știm? Să fie oare El — ca noi, nume proprii — înzestrat cu darul iertării aici mai mult ca oriunde?

Întrebările-mi vin după ce nu puțini și nu neapărat împătimiți ai sportului rege prieteni îmi mărturiseau că au simțit „ceva” după meciul de la München. Ceva cred cam ca poetul grec Odysseas Elytis: „Toate frunțile libere. Iar ca sentiment un cristal”. Ceva oricum cu care nu mai trebuie să-ți faci selfie-uri, fiindcă pur și simplu se citește pe fața ta.

Ba chiar unul dintre ei, un cunoscut scriitor, îmi mărturisea, amărât, că resimte cronic absența sărbătorii sportive în Timișoara. A sărbătorii sportive timișorene în Timișoara. Uite-așa, în ciuda faptului că ne-am făcut poze cu Doctor Honoris Causa Simona Halep sau că l-am invitat la facultate, lângă Bega, pe David Popovici! Și, bineînțeles, fără nostalgia Tarzan-ului și a olimpicelor sale medalii de aur.

Dar s-a văzut că nici tenisul nu iartă. Cât despre înot — ce să mai vorbim! Te poate îneca. Mai ales în bazinul nostru politic. Tulburel ca-ntr-un octombrie fără de sfârșit.

Localism acum, când toți ne gândim la națională? Când politicienii mici și mijlocii se gudură pe lângă generația „de suflet” a lui Iordănescu jr. — generația „de duh”, dacă era a seniorului?

Da, de ce nu? De ce nu acum, când avem de câștigat — atât cât ni se oferă și atât cât putem primi din Germania —, ca sentiment, un cristal? Și noi, aici, în Timișoara cea fără de sărbători sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :