Bomba iernii: Torje vine la ACS Poli?

1741

ACS Poli ar putea realiza marea lovitură pe piața transferurilor în această iarnă. Gruparea timișoreană este în cărți pentru repatrierea internaționalului Gabriel Torje.

Unul dintre cele mai bune produse ale fotbalului timișorean ar putea evolua din nou pe arena Dan Păltinișanu, încă din această iarnă. Gabriel Torje ar putea reprezenta transferul bombă reușit de echipa de Liga I din Timișoara. Mijlocașul în vârstă de 28 de ani s-a săturat de aventura prin Rusia și Turcia și vrea să revină în campionatul intern cel puțin până în vară; una dintre posibilele destinații o reprezintă ACS Poli.

”Ar putea juca la Timișoara, decât pentu Dinamo în play-out mai bine pentru Poli în play-out”, a fost declarația impresarului Cristi Opria care a deschis calea către negocieri. Tratative confirmate și de conducerea grupării bănățene prin vocea președintelui: ”Este timișorean, reprezintă acest oraș și chiar discutăm posibilitatea de a veni la noi. Este un jucător excepțional. Ar fi o lovitură de imagine pentru noi, nu doar că am câștiga un fotbalist fantastic”.

Singurul impediment în reprezintă salariul de 10.000 de euro pe care clubul trebuie să îl suporte pentru Torje. Clubul de care aparține, Terek Groznîi, acceptă împrumutul jucătorului în schimbul plății unei părți din salar. Însă mutarea s-ar putea face pentu că impresarul fotbalistului este din această iarnă membru în conducerea lui ACS Poli!

În acest moment favorită pentru împrumutul mijlocașului este Dinamo București, club care are alte posibilități financiare. In toamna, Torje a evoluat sub forma de imprumut in Turcia, la formatia Karabukspor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.