23 C
Timișoara
duminică 28 aprilie 2024

Bilanț provizoriu aproape de finalul simulărilor examenelor naționale din Timiș! Două incidente și sute de absențe…FOTO-VIDEO

Zilele din săptămâna care stă să se încheie au fost ca o adevarată perioadă de foc pentru elevii unor clase atât de liceu cât și de gimnaziu. Un adevăr valabil doar pentru cei sârguincioși, că pentru cei mai delăsători nu a fost atât de mare deranjul cu învățatul. Pentru aceștia însă mai este foarte multă vreme până la vară.

Elevii claselor a opta și cei de la clasele de a 11-a și a 12-a de liceu au trecut prin emoțiile simulărilor de examen. Adică au dat piept cu ce înseamnă un examen adevărat, au văzut cam ce nivel de cunoaștințe au acumulat până acum și pot fi mai liniștiti în vară la examenele adevărate. După aprecierea majorităților dascălilor, nivelul problemelor a fost unul mediu, care sa încadrat in cerințele programei școlare. Subiectele de la toate materiile au fost abordabile de către elevi cu pregătire cel puțin medie. Nu s-a mers pe ideea de a încurca copiii cu întrebări încuietoare sau cu un nivel doar pentru olimpici.

Elevii timișeni simulează examenele naționale.Still011

În prima zi de examen s-au dat probele care arată nivelul la limba română. La Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu Timișoara situația este destul de bună, după cum declară directorul școlii, Adina Daniela Mioc: „S-au prezentat 150 elevi din 157 înscriși iar la clasele a 11-a din 146 au venit 138 de elevi. Pentru clasele a 11-a examenele au avut loc luni și joi. Iar pentru cei de clasa a 12-a va fi și vineri. O parte din elevi au plecat după ora și jumătate impusă (de regulament). Dar au rămas și până la final. Așteptăm colegii evaluatori să înceapă corectarea lucrărilor. Termenul de afișare a rezultatelor este de 31 martie”.

Elevii timișeni simulează examenele naționale.Still007

„(Examenul)…e foarte important pentru elevi. Simularea îi ajută să-și vadă nivelul la momentul acesta și unde să pună accent în continuare. Dacă tratează cu seriozitate lucrurile. După rezultatele pe care le obțin elevii pot să-și dea seama dacă mai au de îndreptat sau de recuperat ceva. Văd unde se situează cu nivelul cunoștiintelor pe care l-au dobândit și se pot pregăti până la examenul de maturitate de la sfârșitul clasei a 12-a, care va fi important pentru viitorul lor. Față de anii trecuți prezența este mai bună” a declarat Codruța Căpățină director adjunct al colegiului.

Elevii timișeni simulează examenele naționale.Still013

Se pare că și elevii mai mici de la clasa a opta au luat în serios acest prim examen serios pe care-l pregătesc pentru a încheia cu bine ciclul gimnazial. „La școala noastră au participat 58 de elevi. Simularea s-a desfășurat în două săli de clasă dotate cu supraveghere video-audio. Accesul în sală s-a facut pe baza documentului de identitate (certificat de naștere sau carte de identitate). Subiectele au fost transmise on-line, la timp. Ele au fost multiplicate și apoi distribuite elevilor. Supravegherea a fost asigurată de cadre didactice din unitatea de învățământ. Proba s-a desfasurat în bune condiții, nu au existat elevi eliminați din cauza vreunei tentative de fraudă. În ceea ce priveşte accesul în sălile de examen, elevii au fost aşezaţi alfabetic câte unul în bancă, iar pe uşa de la intrarea s-a găsit o listă cu numele candidaţilor distribuiţi în sala respectivă. Proba a durat două ore iar subiectele au fost de nivel mediu, elevii declarțnd ca s-au descurcat foarte bine” povestește Monica Ban, director adjunct al școlii gimnaziale nr.12.

Elevii timișeni simulează examenele naționale.Still012

La Liceul Nikolaus Lenau lucrurile au stat puțin mai complicat. Asta pentru că elevii au avut de trecut miercuri și un examen de limba și literatura maternă. În acest caz de limba germană. Astăzi (joi n.r.) au intrat la proba obligatorie de matematică și de istorie diferențiați după profilul fiecărei clase. Nu au fost incidente deosebite. Singurul „necaz” ar fi absența a opt elevi. Dar pentru că ei reprezintă, în acest moment, cu cinste școala și județul la un proiect științific european care se desfășoară în Germania este firesc să fie motivați. Subiectele au fost de nivel conform programei atât la matematică cât și la istorie apreciază Simona Lobonț directoare adjunctă. Se poate observa doar o mai slabă preocupare la cei de clasa XI-a, unde nu există o motivație imediată pentru a se ocupa serios de simularea examenului. De menționat totuși nivelul deosebit al absolvenților acestei școli, care a dat până acum doi laureați ai premiului Nobel, caz unic în țara noastră.

Elevii timișeni simulează examenele naționale.Still002

„La acest moment ne pregătim în vederea susținerii efective a examenelor din vară, practic elevii de clasa a opta, respectiv elevii de clasa a XI-a și a XII-a au simulat examenele naționale. E momentul în care atât noi cadrele didactice, cât și părinții și elevii vom știi cu toții unde ne aflăm la acest moment și ce e nevoie să schimbam în vederea înbunătățirii rezultatelor pe care le obțin copiii. Un număr de 5074 de elevi de gimnaziu ar fi trebuit să fie în clase. Dar au fost cam trei sute de absenți. Din aceștia unii sunt în prag de abandon școlar, nu numai absenți efectivi.

La probele de bacalaureat, la acest moment, sunt un numar de 1250 de absenți la clasa a XII-a și aproximativ 1100 absenți la clasa a XI-a. La cei mai mari numărul este mult mai mare decât la cei de clasa a opta. Au fost două incidente: unul la Colegiul Național Bănățean și unul la Făget în prima zi… Unii elevi încă nu sunt suficient de bine pregătiți și probabil că au luat acestă decizie de a nu participa tocmai pentru a nu fi rezultatul un exemplu pentru activitatea pe care au desfășurat-o până la acest moment, de a nu ști cu precizie și părinții lor unde se află proprii copii. E posibil ca acestă decizie să fie luată și de comun acord cu părinții în unele cazuri… Este încă o lipsă de maturitate. De fapt se fuge de ceea ce este un examen al maturității. Cred că ar fi prins bine ca prezența să se vadă iar rezultatele indiferent de cum ar fi fost acestea nu sunt trecute în catalog, decât dacă solicită acest lucru elevul și ar fi constituit un reper pentru noi toți” a comentat situația absențelor inspectorul șef Aura Danielescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :