10.7 C
Timișoara
sâmbătă 14 septembrie 2024

Bijuteria de odinioară a fotbalului românesc lasă loc pentru o altă arenă la standardele UEFA

Guvernul a aprobat miercuri demolarea stadionului Dan Păltinișanu. În locul său va fi contruit un altul la standarde UEFA, scrie Mediafax. 

„S-a dat undă verde demolării Stadionului Dan Păltinișanu din Timișoara. În același loc va fi contruit un alt stadion la standarde UEFA cu o capacitate de 30.000 de locuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Noul complex polivalent va găzdui și alte evenimente de anvergură, cum ar fi concerte spectacole ori festivale.

Noul stadion va fi construit din fonduri de la Bugetul de stat, de la ministerul dezvoltării, dar și fonduri din bugetul județului Timiș. Lucrările durează aproximativ doi ani și jumătate.

Anunțul a fost făcut de Alfred Simonis marți, 13 august. „Acest stadion a fost martorul multor momente de bucurie. Este timpul să privim spre viitor și să construim ceva demn de moștenirea noastră. Pentru asta e necesară o hotărâre de guvern pentru a pune la pământ tribunele care stau să cadă. (…)”, a declarat Alfred Simonis.

Următorul pas este organizarea unei licitații publice în cadrul căreia va fi aleasă firma care va demola stadionul.

Licitația pentru lucrările la noua arenă a fost deja deschisă, iar termenul limită pentru firmele doritoare este de 30 august.

Peste șase decenii de iubire pentru fotbal

Stadionul a fost inaugurat în 1 Mai 1963. Cu prilejul inaugurării celei mai mari arene ale fotbalului de la acea perioadă a avut un turneu amical cu echipe din fosta Iugoslavie, Ungaria, dar și UTA Arad.

La inaugurare, stadionul a avut tot o capacitate de 30.000 de locuri, dar și 10.000 de locuri în picioare.

Sursă: https://www.mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :