4.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Bătaie în mașina poliției, la Timisoara! Un individ reținut pentru conducere fără permis

Un polițist din județul Timiș a fost lovit cu piciorul în cap de către un tânăr de 26 de ani, pe care oamenii legii l-au încătușat după ce a opus rezistență, individul fiind prins la volan deși nu avea permis de conducere.

Potrivit unor surse judiciare, incidentul a avut loc, sâmbătă seara, pe DN 6, în județul Timiș.

În urma unui apel 112, o persoană i-a sesizat pe polițiști cu privire la faptul că un tânăr conduce o mașină fără a deține permis de conducere. Astfel, un echipaj de poliție a pornit pe urmele individului, pe care l-a oprit în trafic, însă acesta a devenit recalcitrant, conform Mediafax.

Pentru că tânărul de 26 de ani a devenit agresiv, oamenii legii au fost nevoiți să îl încătușeze, pentru a-l conduce la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

În drum spre spital, deși era însoțit pe bancheta din spate de un agent, la un moment dat tânărul a ridicat piciorul și l-a lovit pe polițistul aflat la volan în zona capului. Ajuns la Spitalul Municipal Timișoara, individul a devenit din nou agresiv, a făcut scandal și a spart geamul mașinii de poliție.

În acest caz, au fost deschise două dosare penale, pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere și pentru ultraj. Tânărul agresiv a fost reținut și va fi prezentat în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Alte subiecte :

Citește și :