Sfârșit cumplit pentru un bărbat din Ştiubieni, județul Botoșani: a fost ucis în urma unui confilct care ar fi pornit de la o țigară. În vârstă de 48 de ani, bărbatul a murit după ce a fost lovit cu o rangă de metal.
Altercația a început pe terasa unui bar din localitatea Negreni, judeţul Botoşani, iar scelele au fost surprinse de camerele de supraveghere. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, i-ar fi cerut o țigară unui tânăr de 22 de ani, dar a fost refuzat, moment în care au început să se certe. La scurt timp, cei doi s-au încăierat şi s-a ajuns la lovituri, dar au fost opriți de persoanele care au observat scandalul.
După câteva ore, protagoniştii s-au întâlnit din nou în sat, unde tânărul şi-a aşteptat adversarul pe o alee mai slab luminată. Atunci, omul de 48 de ani a fost lovit puternic şi lăsat să zacă, scrie Monitorul de Botoșani.
După ce victima a fost găsită moartă, la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie, criminalişti, dar şi un procuror, care a preluat ancheta. Agresorul a fost identificat, iar polțiștii au mers la domiciliul acestuia. Băiatul se afla împrună cu iubita lui, o minoră de 16 ani, şi bebeluşul acestora, în vârstă de o lună.
sursa – gandul.ro


