Bărbat spulberat pe trecerea de pietoni de un TIR! Șoferul vinovat a fugit

1231

Un cărășean din Sacu se zbate între viață și moarte după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni de un autovehicul, sâmbătă seară, în jurul orei 21:00! Din declarațiile martorilor și din ce au reușit să capteze camerele de luat vederi din zonă (foto), autorul care a fugit de la locul accidentului ar putea fi șoferul unui tir înmatriculat în Turcia, marca Volvo, care rula din direcția Caransebeș spre Lugoj. De menționat că bucăți de plastic care aparțin autotrenului s-au rupt în urma impactului și au rămaș pe șosea!

Starea victimei este una critică, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 53 de ani care a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș.

Polițiștii de la Serviciul Poliției Rutiere din Caraș-Severin au contactat omologii din Timiș în vederea monitorizării traficului și a descoperirii cât mai urgente a autorului care a lovit cu autotrenul un om angajat pe trecerea de pietoni din localitatea Sacu.

sursă: reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.