Bani europeni pentru iluminatul public din Timișoara

50
sursa foto: Constantin Duma.

Administrația Timișoarei va putea depune cereri de finanțare pentru a primi bani europeni pentru modernizarea iluminatului public. În orașul de pe Bega este o adevărată problemă, de ani buni oamenii plângându-se că pe unele străzi e beznă.

Proiectele se pot depune, din 13 iulie, la Administrația Fondului pentru Mediu -Programul Iluminat Public Ecologic. Sesiunea de depunere a dosarelor va fi deschisă până în 10 septembrie.

Programul este multi-anual, iar bugetul stabilit pentru 2020 este de 384 de milioane de lei.

Pe lângă înlocuirea becurilor cu LED-uri, primăriile vor putea achiziționa și sisteme de dimming/telegestiune, care permit reglarea fluxului luminos.

Localitățile cu până la 4.000 de locuitori pot primi până la 500.000 de lei pentru un astfel de proiect, în timp ce cele cu peste 4.000 de locuitori pot accesa prin AFM suma de 1.000.000 de lei.

Finanțarea se poate asigura pana la 90% din valoarea proiectului, 10% fiind contribuția beneficiarului. Bugetul alocat pentru 2020 va permite ca circa 700 de localităţi din România să pornească aceste investiţii. Programul de iluminat public stradal va reduce cu până la 40% consumul de energie electrică din fiecare localitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.