14.1 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Băiat de 15 ani, prins la volan, pe șosea. Ce făcuse înainte este şi mai grav

Trei adolescenți din Arad au fost reținuti după ce au furat o mașină şi au spart alta, din care au luat bani.

Trei adolescenți din județul Arad au fost reținuti pentru 24 de ore, după ce au spart un autoturism din care au furat o geantă cu acte şi 460 de euro, apoi au furat o altă mașină, fiind apoi prinși în trafic cu banii asupra lor.

Un bărbat din localitatea Şiria a sesizat că, joi seară, i-a fost furată mașina din fața casei şi că dintr-un alt autoturism, parcat lângă primul, a fost sustrasă o geantă cu acte şi bani (460 de euro), prin spargerea unui geam.

Autoturismul a fost oprit în trafic, pe DJ 709, iar la volan se afla un băiat de 15 ani, din Arad. În mașină se mai aflau un adolescent de 14 ani şi un altul de 17 ani.

„Din cercetări a reieșit faptul că cei trei tineri ar fi spart geamul unui autoturism parcat pe raza localității Şiria şi ar fi sustras o poşetă cu acte şi bani. Ulterior, observând un alt autoturism cu cheile în contact, l-ar fi sustras şi ar fi plecat. Poşeta sustrasă a fost depistată de poliţişti la ieşirea din localitatea Şiria, iar banii au fost găsiţi asupra tinerilor”, precizează un comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Cei trei suspecți au fost reținuti pentru 24 de ore pentru furt calificat, furt în scop de folosinţă, conducere fără permis, complicitate la furt calificat şi complicitate la furt în scop de folosinţă. Ei vor fi prezentați magistraților Judecătoriei Arad în vederea luării unor măsuri preventive.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Societatea Aquatim anunță o avarie provocată la rețeaua de apă de firma care lucrează la pasarela peste Bega, pe strada Nicolae Titulescu în dreptul...

UDMR Timiș anunță susținerea candidaturii lui Alfred Simonis la președinția Consiliului Județean Timiș

    Liderii timișeni ai maghiarilor spun că au luat această decizie pentru ,,reprezentarea interesului comunității noastre în toate împrejurările”. În comunicatul de presă transmis...

Citește și :