Bagheta lui Merlin prinde viață, chiar și sub mască

151

Doar câteva zile ne despart de data de 26 septembrie când imnul Festivalului Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin” se va auzi din nou, marcând o nouă ediție (tot cu mască, respectând regulile de distanțare).

Teatrul „Merlin” este, de ceva timp, gazda a două festivaluri internaționale. Festivalul Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin“ și „Festivalul de o zi” sunt două oportunități extraordinare de a invita trupe valoroase de teatru din țară și străinătate care prezintă pentru copii și tineri spectacole contemporane, multe dintre ele fiind premiate. Pentru profesioniștii din teatru aceste întâlniri colegiale sunt un prilej pentru discuții constructive și schimb de experiență, iar pentru spectatori o șansă unică de a urmări spectacole noi, minunate, alese cu grijă de o echipă cu suflet mare, întreaga familie putând petrece la teatru timp de calitate.

În ciuda condițiilor nefavorabile, cauzate de pandemie, vă asigurăm că și propunerile din acest an sunt foarte atractive: 15 trupe de teatru, 18 spectacole, reprezentanți din 4 țări participante, 1 concert și o expoziție la sediul teatrului cu lucrări de artă purtând semnătura artistului plastic Bajko Attila, și titlul „Povești înrămate”. Oferta este bogată, spectatorii având de ales între spectacole cu păpuși, cu actori la vedere, cu păpuși și actori la vedere, teatru de umbre sau spectacole nonverbale, programul dezvăluind categoria de vârstă recomandată, dar și durata spectacolului, așa cum se poate vedea:

Duminică, 26 septembrie 2021
11:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
ȚARA RUTABAGA. Hoinăreală în zig-zag (6+, 70 min), Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
18:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
ROBOT (all family, 65 min), Unia Teatr Niemozliwy, Polonia & David Zuazola, Spania (spectacol nonverbal)

Luni, 27 septembrie 2021
10:00 – la Casa Tineretului
HAI LA DRUM SPRE PHANTARUN (2+, 60 min), Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță”, Chișinău, Republica Moldova
18:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
1+1=1 (12+, 45 min), Teatrul „Regina Maria”, Oradea, Trupa „Arcadia” (spectacol de umbre, nonverbal)

Marți, 28 septembrie 2021
9:00 – la Casa Tineretului
MICA SIRENĂ (5+, 55 min), Teatrul pentru Copii și Tineret „Ariel”, Tg. Mureș
11:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
REGELE SUPĂRAT PE CLOVN (5+, 55 min), Teatrul de Păpuși „Prichindel”, Alba Iulia
18:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
BUNĂ DIMINEAȚA, NOAPTE BUNĂ (3+, 45 min), Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”, Craiova

Miercuri, 29 septembrie 2021
10:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
VRĂJITORUL DIN OZ (3+, 50 min), Teatrul de Păpuși „Gulliver“, Galați
18:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
FRUMOASA ADORMITĂ (5+, 50 min), Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Timișoara

Joi, 30 septembrie 2021
10:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
ARCA PLEACĂ LA ORA 8 (all family, 50 min), Teatrul de Vest Reșița
18:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
MATEIAȘ GÂSCARUL (5+, 50 min), Teatrul pentru Copii „Arlechino”, Brașov

Vineri, 1 octombrie 2021
9:00 și 11:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
MICA VRĂJITOARE (4+, 60 min), Teatrul de Păpuși „Kővér Béla“, Szeged, Ungaria (spectacol în limba maghiară)
18:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
SPERIETOAREA DE PĂSĂRI (5+, 45 min), Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad, Trupa Marionete

Sâmbătă, 2 octombrie 2021
11:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
SPIRIDUȘUL VOINIC (3+, 50 min), Teatrul de Păpuși „Puck”, Cluj-Napoca
16:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
C’EST MA VIE (all family, 40 min), Animo Puppets Studio, Baia Mare (spectacol nonverbal)
18:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
CLOVNII ÎN VACANȚĂ (3+, 40 min), Teatrul Municipal Baia Mare

Duminică, 3 octombrie 2021
11:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
CUFĂRUL CELOR 7 PITICI (3+, 60 min), Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Timișoara
17:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
PROFU DE RELIGIE (14+, 70 min), Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Timișoara
19:00 – la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
Concert ALLOVER & friends și închiderea festivalului

Organizatorii așteptă, publicul, așa cum e obișnuința, între 26 septembrie și 3 octombrie la teatru, pentru că, dacă e final de septembrie, evident, e FESTIVAL la Merlin, și ne asigură că pe parcursul desfășurării festivalului vor fi aplicate toate măsurile sanitare impuse de autorități, pentru siguranța tuturor participanților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.