,,Autostrada Lugoj-Deva nu se deschide din motive de șantaj și corupție”. Cine face aceste acuzații teribile la adresa actualei puteri

372

Refuzul CNAIR de a recepţiona Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, lucru care a făcut imposibilă deschiderea a 43 de kilometri de autostradă, a dat naştere unui scandal uriaş.

Compania Naţonală de Administrare a Infrastructurii Rutiere a dat vina pe constructorii Lotului 3 al Autostrăziii Lugoj – Deva, acuzându-i că au efectuat lucrări de proastă calitate, ce au condus la refuzul recepţiei Lotului 3 şi amânarea deschidereii celor 43 de kilometri de autostradă din vestul ţării. Însă pe forumurile dedicate proiectelor mari de infrastructură, Compania şi ministrul Transporturilor sunt acuzaţi de faptul că au blocat nejustificat proiectul. Una dintre reacţiile cele mai vehemente a fost publicată de parlamentarul USR Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.

„La 6 ani de la debutul lucrărilor la Autostrada Lugoj – Deva loturile 3 şi 4, am ajuns la momentul deschiderii circulaţiei, după nenumărate întârzieri, cauzate de indolenţa şi incompetenţa autorităţilor (nu de urşi sau lileci). Recepţia lucrărilor fusese programată pentru ieri, 12.08.2019, însă ministrul Cuc împreună cu cei din CNAIR au început un nou circ mediatic, refuzând să facă recepţia lotului 3. Nu e prima dată. În 2018 au ţinut închis 8 luni lotul 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda după care l-au deschis fără nicio problemă, după un circ similar. Cei care urmăresc ştirile din infrastructură, îşi aduc aminte de asfaltul pe care se “aluneca ca pe gresia din baie” şi alte gogomănii”, susţine Cătălin Drulă.

Deputatul acuză că blocajul de pe Autostrada Lugoj – Deva crează probleme extrem de mari şoferilor, într-o perioadă de vârf a traficului.

„Aceşti 43 de kilometri de autostradă sunt extem de importanţi pentru România, ca parte din coridorul european Constanţa-Nădlac. Practic, după deschidere am avea autostradă continuă de la Sibiu la Nădlac cu excepţia unui sector de 9km din Lugoj-Deva lot 2 (cel cu vestitele tuneluri) care abia de o lună este în relicitare. Pe drumul naţional paralel DN7 şi apoi DN68A se circulă îngrozitor în perioadele aglomerate şi sunt numeroase accidente cu victime. Avem numeroase filmări de la sol şi din drone care arată că autostrada este perfect circulabilă şi sigură. Orice lipsuri şi probleme ar exista (şi întotdeauna există la o construcţie de asemenea amploare), se rezolvă în lunile de după deschiderea traficului, de altfel există şi un mecanism tehnic prevăzut special pentru asta – anexa la procesul-verbal de recepţie a lucrărilor.Întârzierea deschiderii circulaţiei este cel puţin iresponsabilitate. Dar mai degrabă corupţie. Toată povestea miroase a şantaj şi spăgi. Probabil nedate (cât/cui trebuie). La fel ca la Sebeş-Turda lot 3 unde autostrada a fost ţinută 8 luni închisă, ca apoi (cu minime remedieri, mai mult de ochii lumii) să fie deschisă fără probleme. Cetăţenii sunt pe ultimul loc în această mascaradă, deşi din banii lor e construită autostrada. Îl întreb pe ministrul Cuc: cine răspunde de eventualele accidente de pe ultra-aglomeratul şi nesigurul drum naţional în timp ce autostrada perfect folosibilă stă închisă? Din păcate, dispreţul faţă de cetăţeni e regula în guvernarea PSD, iar în CNAIR sunt destule unelte politice care se fac utile. O instituţie viciată care trebuie reformată din temelii şi toţi servanţii politici să dispară. Asta vom face la guvernare”, scrie Cătălin Drulă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.