12.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Autoritățile rup tăcerea: de ce și-a îngropat tatăl de la Cornereva copiii de vii – video

Bărbatul din Cornereva care și-a omorât cei doi copii nou-născuți, un băiețel în 2002 și o fetiță în 2015, este cercetat pentru crimă iar soția sa pentru complicitate la crima săvârșită.

După ce i-a ucis, tatăl a ascuns trupurile nou-născuților în același loc, la aproximativ 200 de metri de casa în care locuiesc, sub o stâncă, într-o zonă cu un relief anevoios, loc în care au fost descoperite osemintele pruncilor (foto, sursa foto Stirile PRO TV).

„Inculpatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta şi-a recunoscut fapta şi nu a declarat contestaţie la măsura preventivă. Este vorba de două crime asupra unor membri de familie, un omor a unui nou născut de sex masculin, săvârşit în 2002, iar un al doilea, săvârşit în 2015, a unei fetiţe nou născute. Omorurile au avut loc imediat după naştere. Este un dosar de anchetă proprie. Procurorul de caz efectuează şi în acest moment cercetări şi nu l-am expus, tocmai pentru a asigura şi a respecta caracterul nepublic al urmăririi penale” a declarat astăzi comisarul Ciprian Lăzărescu, șeful de la Omoruri în cadrul unei conferințe de presă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Tatăl și-a recunoscut fapta și a colaborat cu organele de poliție, motivând că a recurs la acest gest din cauza sărăciei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Guvernul României s-a întrunit în premieră la Timișoara. Premierul Ciolacu a anunțat că bătrânii își vor primi pensiile mai repede

În premieră Guvernul României s-a întrunit în ședință la Timișoara. Urmează să fie semnate și discutate documente semnificative pentru municipiu, dar și pentru județul...

Timișoara are nevoie de o strategie concretă de brand pentru a se dezvolta

Timișoara are nevoie de o direcție în care să se dezvolte. Orașului îi lipsește un brand,consideră Ovidiu Șandor, dezvoltator local, în cadrul dezbaterii „Timișoara...

Citește și :