Autobuz Timișoara – Novi Sad, proiect comun al capitalelor culturale

102

Timișorenii ar putea avea, în viitor, o linie directă de transport cu autobuzul până în Novi Sad. Asta dacă discuțiile dintre autoritățile timișene și cele sârbe se concretizează.

„Consiliul Județean Timiș a găzduit, astăzi (n.r. luni), întâlnirea între reprezentanții proiectelor Capitală Europeană a Culturii Timișoara și Novi Sad în cadrul seriei de evenimente dedicate Zilei Județului Timiș. S-au discutat oportunități de colaborare între cele două viitoare capitale culturale din punct de vedere cultural, turistic și al asigurării unei linii de transport direct între Novi Sad și Timișoara.

Alin Nica, președintele CJ Timiș – partener finanțator al TM2023, a subliniat dorința părții române de intensificarea a cooperării între instituțiile de cultură din cele două țări și a parteneriatelor bilaterale între școli. În cadrul întâlnirii, Tijana Bugarski, director al Galeriei Matica Srpska, a lansat invitația pentru o vizită de lucru la Novi Sad către Simona Neumann, director al Asociației TM2023, cu scopul de a schimba bune practici în organizarea programului cultural în contextul pandemic. A fost reluată astfel o cooperare existentă încă din 2019, care din păcate a fost oprită de situația sanitară la nivel european”, a transmis CJ Timiș.

La întâlnire au mai participat Iulia Popovici – secretar de stat în Ministerul Culturii și Ruben Lațcău, viceprimar al Timișoarei. Acțiunea a fost urmată de un prânz lucrativ pe tema OUG 42 între reprezentanții celor două aparate de specialitate, al Primăriei Timișoara și al Consiliului Județean Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.