Aura, șapca și căciula

105

În evoluția ei de la căciulă la pălărie, șapca a cunoscut multiple ipostaze, cea mai neașteptată fiind aura. Sfântul, serialul britanic devenit celebru grație șarmantului Sir Roger Moore, s-a dovedit reclama cea mai eficientă pentru o aură inspirat folosită.

Avantajul aurei ar trebui să fie că — spre deosebire de căciulă, șapcă, ciupilică sau pălărie — cu ea e imposibil să dai de pământ. Nimeni n-a auzit în rai că Sfântul Petru a dat cu aura sa de pământ. Pe pământ, însă, poți asista la datul cu aura de pământ.

Deși mulți și-au pus mari speranțe în dl Ion Iliescu — înainte și după căderea lui Ceaușescu — nimeni n-a mers până acolo încât să-l considere pe cel dintâi un sfânt. Motiv pentru care, Eugen Mihăescu i-a confecționat o șapcă, nu o aură. Continuarea o știți.

Dl Traian Băsescu apare în multe fotografii purtând chipiu pe măsura funcției – căpitan de vas. Autori de vână shakespeariană i-au confecționat și aură, declarându-l un fel „Henric al V-lea” local. Deși astăzi vorbăreții pălărieri de ieri tac chitic, continuarea o știți.

Candidatul Klaus Iohannis mi-a părut „dotat cu o imunitate mai robustă decât a altora la febra sângelui”, „un om ocolit de isterie”. Asta nu a însemnat că, în acea iarnă electorală, am luat o căciula de pe capul cuiva punând în locul ei o aură pentru toate anotimpurile.

Îmi place să-l văd pe președintele Klaus Iohannis foarte economic cu vorbele, aproape zgârcit cu ele, dar, din când în când, vorbele prezidențiale, deși puține, mă nedumiresc, și încerc să aflu ce au pe cap: aură, șapcă, pălărie, ciupilică sau căciulă.

Aflat la Iași, ministrul Justiției, dl Tudorel Toader, a declarat că joi va da publicității lista persoanelor care au vizitat arhiva SIPA. Verbatim, ca să nu avem vorbe și să nu încercăm să le punem pe cap nici șapcă, nici aură, nici pălărie și nici căciulă: „Primul pas pe care îl voi face săptămâna aceasta, joi, voi publica lista celor care au vizitat arhiva, celor care au intrat în arhivă, singuri sau în echipă. Am și momentul, ora la care au intrat, ora la care au ieșit, ca să știe lumea, daca vreți, cine cunoaște acele adevăruri din arhivă. Eu știu cine a intrat. Eu nu am intrat nici pe holul arhivei. Știu cine a intrat. Primul pas, repet: nume, prenume și număr de vizite, și data, și ora, si minutul” (apud HotNews.ro).

Întrebat ce crede despre declarația ministrului Tudorel Toader, președintele Klaus Iohannis a răspuns: „Mi se pare o inițiativă interesantă, sper să o și facă.” (apud HotNews.ro).

Cum am petrecut ceva vreme în Germania și călătoresc deseori în Marea Britanie, cunosc, ba chiar prețuiesc umorul de origine anglo-saxonă, inclusiv ironia de croială nemțească. Numai că tot ce ține de scandalul SIPA este altceva decât „interesant” sau o ironie a soartei.

Este atât de „altceva”, încât chiar dacă dl ministru Tudorel Toader își respectă promisiunea, asta va avea foarte puțin de-a face cu aflarea adevărului integral despre destinul Arhivei SIPA, un destin la fel de misterios ca aparția unui OZN deasupra Sibiului.

Președintele Băsescu avea în suita sa de admiratori și un filozof care, la un moment dat, a trebuit să traducă din română în română afirmații prezidențiale, pentru ca tot omul să priceapă că președintele dorise să spună altceva decât spusese.

Președintele Klaus Iohannis nu ar trebui să aibă nevoie să poarte după el filozofi care să se ocupe cu asemenea traduceri. Dacă într-o bună zi nevoia respectivă va deveni imperioasă, înseamnă că vom vedea ce am mai văzut. Continuarea o știți.

Și pe mine nu mă încântă.

LĂSAȚI UN MESAJ