Au trecut Sărbătorile, a crescut temperatura, decorațiunile de Crăciun încep să dispară

14

Temperaturile mai plăcute ce au venit ca o surpriză nu au luat deloc pe nepregătite administrația locală. Odată cu razele de soare pe cer au ieșit pe teren și muncitori ai Primăriei, care au scopul de a da jos decorațiunile de Sărbători.

Poate că nu așa se numește meseria lor dar asta fac. Campania de demontare a beculețelor este în plină desfășurare. O nacelă de lucru la înălțime, o cască albă și o vestă galbenă sunt semnele clare că vor dispare podoabele de iarnă de pe pomii din centru. Brazii mai apucă să respire puțin că acuș, după o lună va începe marea campanie de împodobiri de Paște.

Elanul gospodăresc este foarte binevenit, dar sugerăm edililor să mai coboare cu privirea și la nivelul trotuarelor și al drumurilor. Poate vor avea surprize. Și asta pentcu că, la noi în urbe, demult numărul gropilor a depășit numărul locuitorilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ