20.1 C
Timișoara
miercuri 8 mai 2024

Au înșelat mai mulți străini după ce s-au dat drept polițiști falși

Patru bărbați care se prezentau drept polițiști și care au păcălit mai mulți cetățeni străini au fost prinși în flagrant de oamenii legii, ulterior dispunându-se reținerea lor, anunță, luni dimineața, Poliția Capitalei.

Duminică, polițiști ai Serviciului Investigații Criminale din Poliția Sectorului 1 au prins în flagrant patru bărbați, care, făcând uz de calitățile oficiale, au determinat un bărbat, cetățean italian, să le înmâneze documentele și banii pe care îi avea asupra sa, moment în care ar fi încercat să sustragă parte din suma deținută. Au fost imobilizați și conduși la subunitatea de poliție pentru audieri, conform sursei menționate.

„Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 36 și 57 de ani, prin aceeași metodă, în perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020, ar fi înșelat și alte persoane, cetățeni italieni, israelieni și respectiv greci, la acest moment cercetările derulându-se în cadrul a 4 dosare penale”, precizează Poliția Capitalei.

Cei patru bărbați au fost reținuți pentru înșelăciune și uzurpare de calități oficiale. Aceștia urmează să fie duși în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :