Au fost găsite fragmente osoase arse şi cenuşă într-un sac. Dincă spune că e trupul Luizei

245

Anchetatorii au găsit fragmente osoase arse şi cenuşă într-un sac, despre care Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor din Caracal, susţine că ar fi ale fetei care a dispărut în luna aprilie, Luiza Melencu, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.

Sacul a fost găsit într-o pădure de lângă Caracal, Gheorghe Dincă fiind cel care le-a indicat anchetatorilor locul unde se află.

„Am continuat cercetarea la faţa locului şi la domiciliul inculpatului şi, de asemenea, a avut loc o conducere în teren cu inculpatul, unde acesta a indicat un sac, care conţinea fragmente osoase arse şi cenuşă. Aceasta trebuie cernită pentru a putea vedea ce resturi mai sunt acolo. El aşa a declarat, că este trupul Luizei. Până nu avem testele de laborator nu ne putem pronunţa. El a revenit cu noi precizări. Sunt ridicate în fiecare zi urme criminalistice ce urmează să fie procesate. Probele sunt ridicate şi vor fi trimise spre expertizare (…) Aceste fragmente osoase au fost găsite într-un sac”, a spus Mihaela Porime.

Mihaela Porime a precizat că Gheorghe Dincă le-a declarat procurorilor că a folosit aceeaşi metodă pentru uciderea Luizei Melencu, respectiv că a omorât-o în casă şi apoi i-a ars corpul. Iniţial, Dincă a susţinut că a aruncat corpul Luizei în râul Olt, apoi în Dunăre.

Reprezentantul DIICOT a precizat că nu sunt indicii că ar mai fi şi alte victime în afară de cele două fete, Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.

Mihaela Porime a mai spus că procurorul de caz va decide dacă Gheorghe Dincă va mai fi supus testului cu aparatul de minciuni, deocamdată anchetatorii se concentrează pe cercetarea la faţa locului.
Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ