Accident rutier cu cinci răniţi, dintre care doi copii

75

Un accident rutier soldat cu cinci răniţi, dintre care doi copii, a avut loc, luni după-amiază, la ieşirea din localitatea Zăiceşti din judeţul Botoşani.

Potrivit poliţiştilor de circulaţie aflaţi la faţa locului, accidentul a fost produs de şoferul unui autoturism cu volan pe dreapta care circula dinspre oraşul Flămânzi către municipiul Botoşani şi care a intrat în depăşire într-o zonă în care drumul era marcat cu linie continuă, intrând în coliziune frontală un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului, au fost răniţi şoferul de 37 de ani vinovat de producerea accidentului, cei doi copii ai săi, unul de cinci ani şi unul de opt ani, precum şi şoferul autoturismului care circula regulamentar şi un pasager aflat pe scaunul din dreapta al acestuia.

La faţa locului au intervenit cinci ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, dar şi două echipaje de ambulanţă de tip SMURD, care au transportat victimele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati.

Poliţiştii de circulaţie au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele şoferului vinovat.
Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.