7.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Au fost făcute 10.000 de rezervări pe litoral, în prima săptămână din iunie. Unde te poți caza cu 200 de lei pe zi

Românii au făcut aproximativ 10.000 de rezervări pe litoral, pentru prima săptămână din iunie. Ofertele sunt de la 180 de lei camera la Eforie, până la 300 de lei un apartament în Mamaia, potrivit Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România. Rezervări au fost făcute și pentru staţiuni montane şi balneare sau către Delta Dunării.

„După o lungă perioadă de restricţii de călătorii, stare de urgenţă şi stare de alertă, a sosit timpul pentru „starea de vacanţă”. Românii iau deja cu asalt agenţiile de turism pentru rezervări către Litoral, staţiuni montane şi balneare, către Delta Dunării, Transilvania, Maramureş, Muntenia sau Banat – acasă, în România. Litoralul este deja, la fel ca şi în fiecare an, destinaţia – vedetă, circa 10.000 rezervări pentru prima săptămână de după 1 iunie, iar recomandările şi studiile promovate de reputaţi medici şi cercetători, conform cărora apa sărată a mării distruge virusul, transformă vacanţa la mare, anul acesta, în terapie şi medicament”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Corina Martin.

Preşedintele FAPT a afirmat că operatorii din industria HoReCa nu vor majora tarifele, deşi au susţinut prin investiţii proprii costurile necesare implementării măsurilor de protecţie şi siguranţă pentru turişti.

Aceasta a precizat că tarifele pentru luna iunie sunt estimate la 180 de lei/camera, cu mic dejun/noapte la Eforie, la 200 de lei/camera cu mic dejun /noapte la un hotel de 3 stele la Mamaia, la 200 – 300 lei /apartament de vacanta/noapte, în Mamaia.

„La acelaşi tarif de 200 de lei pe cameră cu mic dejun pentru o noapte ne putem caza, în schimb, la un hotel de 4 stele în sudul Litoralului, în iunie, de exemplu în Venus sau Olimp. Recomandăm turiştilor români să îşi contacteze agentul de turism, pentru a face rezervări, mai ales că lunile iulie şi august se anunţă deja ca foarte aglomerate, cu tarife pe care le regăsim acum mai mici chiar decât anul trecut, în timp ce iunie şi septembrie au oferte cu adevărat speciale”, a adăugat preşedintele FAPT.

Conform estimărilor Federaţiei, în acest an, românii vor rămâne în România pentru vacanţe din precauţie şi din nevoia de siguranţă, iar contextul graniţelor care continuă să rămână închise favorizează circulaţia turistică în ţară.
Sursa: Digi 24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO – VIDEO | Cel mai mare magazin Altex din Timișoara se deschide la AEM

Un nou magazin Altex se va deschide, începând de joi, 25 aprilie, în zona AEM, pe strada Liviu Rebreanu. Miercuri a avut loc inaugurarea...

Peste 200 de lideri de afaceri europeni așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final. Din cele 7 țări...

Citește și :