Au apărut utilajele pe șantierul viitorului drum de legătură Timișoara – A1

154

Vremea bună i-a permis constructorului să organizeze șantierul, după ce anul trecut nu s-a muncit deloc, din cauza unor probleme financiare. La ultima vizită în Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că i-a cerut antreprenorului să grăbească lucrările.

„Sunt în faza premergătoare intrării în șantier. Mi-au explicat piedicile pe care le-au avut până acum. Eu sper ca odată cu vremea mai bună ritmul să fie unul susținut, astfel încât cei 10 kilometri să fie desfășurați rapid”, a explicat, în urmă cu o săptămână, Grindeanu.

Investiția de aici se ridică la 260 de milioane de lei. Proiectul „Drum de legătură autostrada A1 Arad – Timișoara – DN69” constă în „realizarea conexiunii autostrazii A1 cu orașul Timișoara și alte drumuri naționale și județene conexe, în vederea descărcării traficului rutier de pe autostrada Arad – Timișoara, cu scopul creșterii mobilității la nivelul infrastructurii rutiere aferente rețelei TEN-T, ce va contribui la promovarea competitivității economice și la îmbunătățirea condițiilor în transportul rutier de mărfuri și călători și la reducerea emisiilor poluante prin eliminarea / reducerea blocajelor de trafic prin reducerea duratelor de transport”.

Drumul va avea zece kilometri și va reduce timpul de ajungere pe autostradă cu apoximativ opt minute. Se vor construi două poduri, șase pasaje și trei noduri rutiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.