Artiști din toată țara, chemați să pună în valoare poveștile Banatului

41

10 artiști vor fi selectați să pună în valoare istoria și amintirile familiilor din Banat, în cadrul proiectului Cămine în Mișcare din acest an. Război. Deportare în Bărăgan. Strămutare. Colectivizare. Micul trafic. Revoluție. Reîmproprietărire. Acestea sunt doar câteva dintre etapele pe care foarte multe familii din Banat le păstrează în istoria lor. Poveștile lor sunt cumva similare, dar diferite, presărate cu drame personale, necazuri, mici bucurii, dorințe, vise.

Pentru a păstra aceste povești vii în memoria noastră, proiectul Cămine în Mișcare aflat deja la a III-a ediție, își propune să pună în valoare poveștile de viață ale oamenilor din Banatul rural și le transformă în acte artistice. Cămine în Mișcare, un program al Asociației Timișoara 2021 – Capitala Europeană a Culturii, produs de Asociația Prin Banat, a plecat de la studierea fenomenului migrației, ca o provocare a timpurilor noastre și a fost gândit pentru a încuraja oamenii să-şi împărtăşească moştenirea culturală şi poveştile personale cu cei din jur.

Pornind de la aceste povești, în acest an, 10 artiști vor realiza proiecte și intervenții culturale pe tema migrației, mărturii ale trecutului Banatului. Artiștii vor fi selectați în baza unui concurs de proiecte care se desfășoară în perioada 30 septembrie-18 octombrie.

Ce se căută? 

Artiști vizuali, multimedia, scriitori, jurnaliști  care vor crea 10 noi produse cultural-artistice (arte vizuale, teatru, muzică, artă digitală, intervenție culturală), pornind de la arhiva documentară a proiectului realizată între anii 2017-2019. Propunerile înscrise vor fi realizate folosind documentarea disponibilă pe www.camineinmiscare.ro/concurs.
Juriul va premia soluții inovatoare și mijloace atât offline, cât și online, artă digitală și noile tehnologii.

Perioada de desfășurare:
Înscrieri: 30 septembrie – 18 octombrie
Jurizare: 19-21 octombrie
Desemnarea propunerilor câștigătoare: 21 octombrie
Prezentarea lucrărilor: 5-12 decembrie

Premii
Vor fi oferite 5 premii în valoare de 25.000 de lei pentru proiecte care se vor desfășura pe domeniul public/outdoor, respectiv 5 premii în valoare de 15.000 de lei pentru proiecte gândite pentru a se desfășura în interior/spații închise.

Proiectele participante vor fi transmise la adresa de e-mail: camineinmiscare@prinbanat.ro
Mai multe detalii găsiți pe www.camineinmiscare.ro/concurs sau pe www.timisoara2021.ro .

Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces este o inițiativă inclusă în Programul Cultural Timișoara Capitala Europeană a Culturii, produs de Asociația Prin Banat, finanțat de Primăria Municipiului Timișoara.

Pe parcursul edițiilor anterioare au fost realizate diferite intervenții și proiecte artistice, în baza cercetărilor din teren. Piesa de teatru O altă zi cu soare  este inspirată din povestea de viață a țăranului Serafin Oproni care s-a opus colectivizării din satul Zorani (Timiș). Filmul documentar Granița/The Border (realizator Cristina Băican) prezintă poveștile oamenilor din satele de la granița României cu Serbia și Ungaria, iar picturile murale realizate în Margina, Comloșu Mare și Teremia Mare sunt legate de istoria locului, însă prezentate într-o formă de artă contemporană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.