Arestat pentru fraude fiscale! Șeful companiei care produce Dacia Logan, săltat de autoritățile japoneze

2444

Anunțul că respectatul Carlos Ghosn a fost arestat pentru fraude fiscale a uimit multă lume, fiindcă era considerat ca fiind cea mai influentă personalitate a industriei auto. Ghosn este celebru pentru metodele sale de a readuce pe linia de plutire companii cu mari probleme, iar pentru măsurile sale a fost supranumit Le Cost Killer. Sub bagheta lui Ghosn vânzările Logan, Sandero și Duster au crescut puternic, iar el a vizitat de câteva ori România, pentru a vedea cum decurg lucrurile la Dacia. 

Ghosn s-a născut în Brazilia în 1954 dintr-o familie cu origini libaneze. Este cetățean francez și în ultimii 20 de an a mers de sute de ori cu avionul între Paris și Tokyo, sediile celor două mari componente ale alianței Renault – Nissan.

Între 1986 și 1996 Ghosn a lucrat la Michelin unde a ajuns al doilea în ierarhia companiei. Din 1996 a trecut la Renault și apoi a fost trimis la Nissan unde, cu un program dur de reduceri de costuri, a reușit redresarea companiei. Din 2005 conduce și Renault. În 2016 s-a retras din funcția de CEO al Nissan, dar a rămas CEO la Renault și la Mitsubishi, venită în alianță în 2016. Așteptările erau ca el să fie numărul unu în alianță până în 2022, iar principala misiune era acum redresarea Mitsubishi care este în grafic. Supranumele Le Cost Killer l-a dobândit acum două decenii când a închis cinci uzine din Japonia și a miclorat efectivele Nissan cu 21.000 de oameni, reușind să salveze compania din colaps.

Nu puțini îl consideră pe Ghosn ca fiind cel mai influent director din lumea auto, având numeroase apariții în media unde era întrebat despre foarte multe lucruri și unde făcea previziuni despre evoluția economiei mondiale. Cu o figură severă și cu glasul apăsat, el era considerat (aproape) atotștiutor în ceea ce privește evoluția economiei în special și a domeniului auto în general.

Ghosn a ajuns și personaj de benzi desenate în Japonia, numele lui a fost avansat ca posibil președinte al Libanului și este unul dintre puținii non-japonezi care au condus o companie fanion a Japoniei.

Ghosn a continuat strategia lui Louis Schweitzer de dezvoltare a mașinii „de 5.000 de euro” și sub mandatul său au fost lansate modele precum Sandero și Duster, dar și a doua generație Logan. Vânzările acestor modele, atât sub gama Dacia, cât și sub gama Renault, au trecut de 1,2 milioane unități pe an.

În plus, Renault – Nissan a fost compania auto care a investit cel mai mult în mașini 100% electrice, Nissan Leaf fiind cel mai vândut model electric pe plan mondial, iar Renault Zoe, printre cele mai vândute modele electrice din Europa.

O pată neagră rămâne scandalul de spionaj industrial din 2011 când a fost concediat de la Renault al doilea om din companie, Patrick Pelata. Atunci, s-a spus că Ghosn l-a făcut țap ispășitor pe Pelata pentru a-și păstra locul. În plus, nici statul francez nu ar fi vrut să „decapiteze” compania.

Rămâne de văzut cine îi va succede lui Ghosn, un reproș care i se aduce fiind că în trecut a avut grijă să taie elanul unor posibili succesori care câștigau influență în cadrul companiei. Totuși, în ultimul an a mai renunțat la responsabilități: a renunțat la funcția de CEO la Nissan și a mai renunțat la o parte dintre însărcinările de zi cu zi de la Renault.

sursa – hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ