Arafat, ieșire nervoasă către un jurnalist care i-a spus că este revoltător ce s-a întâmplat la „Matei Balș”: E revoltă în capul dumneavoastră

78
Coordonatorul Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a avut o ieșire nervoasă, vineri dimineață, la Institutul Matei Balș, după ce un jurnalist l-a întrebat cum este posibil să aibă loc un nou incendiu într-un spital, spunându-i că este revoltător. „Este revoltă în capul dumneavoastră”, i-a spus Arafat jurnalistului, în prezența ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.
Schimbul de replici a avut loc la finalul declarațiilor susținute, în fața Institutului Matei Bals, de către Raed Arafat și cei implicați în intervenția de stingere a incendiului în care au murit 4 oameni. Jurnalistul l-a întrebat pe Arafat unde sunt controalele din spitale și cum este posibilă o nouă tragedie, după cea de la spitalul din Piatra Neamț.
„Așa e, e de neacceptat”, a spus Vlad Voiculescu.
„Dacă ați venit să urlați la noi, aici intervenția v-am explicat. Urlați dumneavoastră. Este revoltă în capul dumeavostră. Până vedem care este situația…. Lăsați situația până o să vină pompierii să vă spună care e motivul. V-am dat toate detaliile. Ultimul control aici a fost în noiembrie 2020. Tonul dumneavoastră…”, a spus, nervos, Raed Arafat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.