25.6 C
Timișoara
sâmbătă 25 mai 2024

Aquatim anunță finaliștii etapei locale The Water We Want 2024

Aquatim anunță lucrările selectate pentru etapa internațională a celei de-a cincea ediții a concursului de creație artistică pentru copii și tineri The Water We Want (Apa pe care ne-o dorim), un proiect dezvoltat de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei (WAMU-NET) sub patronaj UNESCO, la care compania timișeană de apă este afiliată.

Prin Centrul educațional Aquapic, de la fosta Uzină de Apă Industrială a Timișoarei, administrat de Aquatim, au fost înscrise anul acesta peste 50 de de lucrări, realizate de copii și tineri cu vârste între 6 și 19 ani. Participarea la concurs a implicat peste 60 de elevi, de la școli din mai multe orașe.
Competiția The Water We Want (Apa pe care ne-o dorim) are ca temă apa dulce și încurajeză copiii și tinerii să-și exprime creativ emoțiile, ideile și convingerile proprii legate de apă, resursa cea mai de preț a planetei. Lucrările primite au abordat aspecte legate de resursele naturale, biodiversitate, consum sustenabil, ecosisteme, poluare, dar și spiritualitate și folclor. Lucrările care s-au calificat pentru faza internațională de jurizare sunt:

· Apa e care ne-o dorim / The Water We Want, categoria videoclip sau alte creații media, 13-18 ani, autor Gheorghe Bebeșelea, 18 ani, Colegiul Tehnic Emanoil Ungureanu Timișoara;
· Cum va arăta viitorul? / What Will the Future Look Like?, categoria desen, 10-12 ani, autor Carina Modra, 11 ani, Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara;
· Nemurirea din apă / Immortality from water, categoria videoclip sau alte creații media, 19-25 ani, autor Mihai Casian Drăgoi, 19 ani, Liceul Tehnologic Energetic Dragomir Hurmuzescu Deva;
· Apa vieții / The water of life, categoria desen, 13-18 ani, autor Maria Ariana Hila, 13 ani, Liceul Bilingv Miguel de Cervantes București;
· Consecință / Consequence, categoria desen, 10-12 ani, autor Mihai Tudor Hila, 11 ani, Liceul Bilingv Miguel de Cervantes București;
· Cântecul Apei / Song of Water, categoria desen, 13-18 ani, autor Daniela Căprian, 14 ani, Școala Raională de Arte Plastice Nicolae Moisei, Telenești, Republica Moldova.

Lucrările selectate pot fi vizionate pe paginile Facebook Aquapic și Aquatim. Ele urmează să fie publicate în expoziția digitală internațională de pe site-ul dedicat concursului. Rezultatele finalei internaționale, în care se vor acorda șase premii a câte 250 de euro pentru cele mai bune lucrări de la fiecare categorie, vor fi anunțate în cursul lunii iunie. Câștigătorii vor primi diplome, semnate de președintele și de directorul executiv al WAMU-NET. Juriul internațional va fi format din membrii Comitetului Consultativ al WAMU-NET, experți independenți (educatori) și reprezentanți din comunitatea apei UNESCO.

Îi felicităm pe tinerii câștigători și pe profesorii lor coordonatori, Minodora Giuchici, Rodica Tache, Monika Hompot, Mihaela Petre, Svetlana Căprian și le dorim succes și la etapa următoare! Mulțumim tuturor participanților pentru contribuțiile pline de inspirație, precum și cadrelor didactice pentru îndrumare și implicare.
Concursul Apa pe care ne-o dorim își propune să îmbunătățească vizibilitatea și calitatea programelor educaționale implementate de muzeele apei, pe care să le promoveze la nivel mondial. Elevii și tinerii sunt stimulați să contribuie cu idei inovatoare la promovarea consumului și utilizării responsabile apei, pe termen lung.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un nume greu din PSD crede că Mircea Geoană ar putea intra în finala pentru președinția României

Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai...

Tronsonul Margina-Holdea se pare că totuși va avea un final fericit

Dacă nu ar afecta sute de mii de călători ce ar dori să folosescă nestingheriți Autostrada A1, cei 10 kilometri lipsă de la Margina...

Citește și :