Aproape 200 de amenzi pentru încălcarea carantinei! Șoferii timișorenii, tot în coloană la ieșirile din zonă

39

Aproape 200 de persoane au fost amendate pentru că au încălcat restricțiile de circulație, duminică. Unii au ieșit din case după ora 22:00 fără un motiv, iar alții au fost prinși în trafic, intrâd sau ieșind din zona aflată în carantină fără declarații pe propia răspundere.

„Au fost aplicate 826 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 252.600 de lei. Dintre acestea, 587 de sancțiuni de contravenționale în valoare de 161.850 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 198 de sancțiuni în valoare de 56.750 de lei pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea/libera circulație”, transmite IPJ Timiș.

Ieri și azi noapte s-au aflat pe teren 609 forțe de ordine. Filtre sunt, în continuare, în preajma Tmișoarei și chiar în oraș. Șoferii se plâng că pierd foarte mult timp în trafic pentru că polițiștii și jandarmii le verifică documentele. Pe Calea Lugojului se circula, luni, în coloană de exemplu (foto).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.