Aproape 1.800 de semnături invalide, la Timișoara, în campania „Fără penali”

87

Campania de strângere de semnături pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice” se lovește de piedici. La Timișoara au fost declarate invalide aproape 1.800 de semnături, iar în județ situația e și mai gravă.

Potrivit autorităților locale timișorene, Serviciul de Evidență a Populației a verificat toate semnăturile și nu le-a validat pe toate. Anunțul vine de la primarul orașului de pe Bega.

„Au fost verificate 27.789 semnături, din care 26.057 au fost găsite valide, iar 1.732 invalide. Deci, putem spune că procentul de validitate este unul foarte bun, 93.7%. Să fie de bun augur!”, a scris Nicolae Robu pe Facebook.

În județ, situația e mai gravă. USR Timiș se plânge de sabotaj. Potrivit membrilor partidului, au fost invalidate extrem de multe semnături fără nicio explicație.

„50% din semnăturile oamenilor din Lugoj au fost anulate de Primărie; nu am primit explicații pentru acest număr imens de semnături invalidate;55% din semnăturile oamenilor din Sânnicolau au fost anulate de Primărie; aici am primit motive; stupide, explicațiile sună astfel: lipsa celui de-al doilea prenume sau adresă incompletă; 40% din semnăturile oamenilor din Ghiroda au fost anulate de Primărie; am primit și aici motive, din nou lipsa celui de-al doilea prenume sau adresă incompletă. #FaraPenali afectează foarte direct și explicit interesele unui număr consistent de politicieni aflați astăzi la butoane, atât în administrația publică centrală, cât și în primăriile și consiliile județene și locale. Nu ne-au dat prea multă importanță la început pentru că niciunul dintre ei nu a crezut că inițiativa va strânge semnăturile. Le-am strâns. Și acum încearcă cu disperare să ne blocheze. Este posibil să mai existe și semnături neconforme transmise cu rea credință. Legea este foarte clară și asta este DATORIA primăriilor, să valideze semnăturile, dar primarii și funcționarii nu trebuie să își depășească mandatul”, transmite USR Timiș.

În unele localități, însă, peste 90% din semnături au fost validate. În Giroc au fost strânse 1.335 de semnături și 1.300 au fost validate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.