Anul Nou, prilej de mare petrecere

51

Majoritatea culturilor au legat începutul anului de fenomene astronomice sau naturale.

Sărbătorile de sfârșit de an și de Anul Nou au fost deja ținute de pe vremea mesopotamienilor și egiptenilor antici. În unele civilizații, echinocțiul de primăvară a fost un moment de cotitură, cum ar fi celebrarea Purulli a hititilor.

În cultura occidentală, 1 ianuarie a fost desemnat Ziua de Anul Nou de către strămoșii noștri romani i. e. 46, când a fost introdus calendarul iulian. Această dată a fost abolită în 567, iar în următorii ani, s-a sărbătorit la zile diferite, în unele locuri Crăciunul sau Paștele, au fost considerate începutul anului. În majoritatea țărilor europene, 25 martie a fost sărbătorită drept Ziua Anului Nou datorită semnificației sale religioase ( Fecioară Maria), deși nu au avut loc sărbători anuale, deoarece au fost considerate păgâne.

Odată cu reforma calendaristică a Papei Grigorie, 1 ianuarie 1691 a devenit data general acceptată. Următorii papi au lăsat data definitivă. Trebuie menționat că unele țări au mutat data calendaristică mai devreme sau mai târziu; încă din 1362, națiunile din sudul Europei au considerat 1 ianuarie drept începutul anului, dar în Anglia abia din 25 martie 1752, iar Grecia nu s-a schimbat până la 1 ianuarie 1923, odată cu introducerea calendarului gregorian. Pentru a compensa sărbătoarea „păgână”, Biserica a desemnat ziua de 1 ianuarie drept sărbătoarea tăierii lui Iisus.
Culturile care folosesc alte calendare sărbătoresc Anul Nou în alte zile decât 1 ianuarie; de exemplu, Anul Nou Chinezesc de obicei este în perioada dintre februarie și martie, Anul Nou evreiesc începe în septembrie sau octombrie, iar Anul nou persan în 21 martie.

În liturghia romano-catolică 1 ianuarie reprezintă o octavă de la Crăciun; astfel, această zi este dedicată Fecioarei Maria. În același timp, în a opta zi de la naștere sunt amintite în Evanghelie (Luca 2,21) tăierea împrejur și botezul, potrivit religiei iudaice, a pruncului Iisus — la fel și în bisericile evanghelice. În biserica ortodoxă, la 1 ianuarie este și ziua Sfântului Vasile, episcop de Cezareea Cappadociei.
În epoca contemporană, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie — noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ „trezire”, aici cu sensul de ospăț la miezul nopții) — cu petarde și artificii; rudelor, prietenilor și cunoștințelor li se fac urări de noroc și sănătate și se urează „La mulți ani!”.

Obiceiurile și tradițiile sunt la fel de diverse ca și națiile ce se bucură de acestă noapte de trecere de la o filă la alta a calendarului.
Grecii pregătesc o prăjitură tradițională în care pun bani. Persoana care găsește banii va avea parte de bucurie tot timpul anului. Acest obicei a fost transmis și în anumite regiuni ale României.
Evreii din Israel mănâncă mere unse cu miere, pentru ca noul an să fie foarte dulce.

Italienii încep cina mâncând o farfurie de linte, iar după toastul pentru noul an se obișnuiește să se arunce cupa pe fereastră.
Spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri, însemnând ultimele secunde ale anului, ca ritual pentru atragerea norocului. Obiceiul a fost preluat de numeroase țări latino-americane.

În România, în mod tradițional nu se aruncă nimic din casă în prima zi a Anului Nou pentru că, procedând astfel, o persoană își aruncă norocul. Tot în prima zi din an nu se iese din casă până ce o persoană brunetă nu intră în casa respectivă (potrivit tradițiilor, persoanele brunete aduc noroc și fericire, iar cele roșcate și blonde ghinion). În noaptea dintre ani, oamenii își pun o dorință, pentru că aceasta are toate șansele să se îndeplinească. Noaptea de Revelion este întâmpinată cu mult zgomot (ca în Conu Leonida față cu reacțiunea, de I.L.Caragiale) pentru că zgomotele puternice alungă spiritele rele. Tot de Anul Nou se merge cu capra. Unii oameni desfac șampanie la cumpăna dintre ani, ca să aibă un an mai prosper. Pușcarea petardelor de Anul Nou este practicată de regulă de către cei tineri. Și desigur pe 31 decembrie se colindă cu plugușorul iar pe 1 ianuarie cu sorcova.

La fel de tradițională a ajuns și „dregerea de a doua zi” cu ciorbe acre și mâncăruri ceva mai ușoare. Dar cei mai mulți continuă petrecerea până la epuizarea proviziilor.

LĂSAȚI UN MESAJ