Angajații unei benzinării au furat 1.000 de litri de combustibil. Cum „operau”

45

Şase angajaţi ai benzinăriei de la care ar fi fost sustrasă, în total, o cantitate de peste o mie de litri de combustibil, au fost reţinuţi pentru furt calificat, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

„În urma percheziţiilor care au avut loc ieri, 17 iunie, la persoane bănuite de furt, au fost indisponibilizată cantitatea de 500 de litri de combustibil. Cele şase persoane conduse la sediul Poliţiei au fost reţinute şi vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale”, arată sursa citată.

Joi, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, au efectuat opt percheziţii, toate în judeţul Alba, la o staţie de carburanţi şi la domiciliile a şase angajaţi ai staţiei, bănuiţi de furt calificat, scrie Agerpres.

„Din cercetări a rezultat că, în perioada 14 – 28 aprilie, angajaţii unei staţii de carburanţi, cu complicitatea unor şoferi de camioane care ar fi intrat în staţie pentru a alimenta, ar fi sustras peste 1.000 de litri de combustibil pe care, ulterior, l-ar fi depozitat în bidoane şi l-ar fi comercializat către diverse persoane”, a mai informat IPJ.

Cu ocazia percheziţiilor, a fost identificată şi indisponibilizată cantitatea de 500 de litri de combustibil, în legătură cu care există suspiciunea că provine din furt.

Suspecţii au vârste cuprinse între 19 şi 44 de ani şi sunt din Aiud, Ocna Mureş şi comuna Unirea.

sursa – digi24.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ