Angajații români care beneficiază de încă o zi liberă, pe lângă sărbătorile legale

199

Angajații din domeniul feroviar se vor bucura de încă o zi liberă, în plus față de sărbătorile legale. Statutul acestor angajați a fost adoptat în cursul acestei săptămâni, fiind votat și de Camera Deputaților, după ce a fost adoptat de Senat în urmă cu trei ani.

Ei vor avea o zi liberă în plus, în data de 16 februarie, când se va sărbători „Ziua Feroviarilor”.

Proiectul de lege privind statutul personalului feroviar prevede o serie de beneficii și de măsuri de protecție pentru angajați.

„În cazul în care au loc concedieri colective salariaţii vor beneficia, ca măsuri de protecţie socială de salarii compensatorii în cuantum de minimum 6 salarii medii pe economie la data concedierii. (3) În situaţia în care necesităţile de exploatare impun reînfiinţarea unor posturi sau reluarea unor activităţi desfiinţate sau întrerupte prin efectul concedierilor colective, personalul feroviar aflat în situaţia încetării raporturilor de muncă ca urmare a concedierilor colective produse, are prioritate la ocuparea acestor posturi”, se arată în lege.

De asemenea, în caz de deces „membrii de familie ai personalului feroviar beneficiază de cuantumul pensiei de urmaș pentru personalul din unitățile cu specific feroviar care se stabilșeste în procent de 100% din pensia titularului, indiferent de numărul urmașilor.”

sursa – newsar.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.